CNAIR scoate la licitație studiul de fezabilitate pentru noul pod peste Dunăre, între Giurgiu și Ruse
Telex » Știri 2 septembrie, 9:21
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis la ANAP, spre validare, documentația pentru contractul necesar elaborării studiului de fezabilitate în baza căruia va fi construit cel de-al doilea pod ce va asigura legătura între Giurgiu și Ruse, a anunțat directorul general Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook, relatează Agerpres. Durata maximă alocată elaborării studiului de fezabilitate este de 23 de luni din momentul începerii contractului.
"Proiectantul va trebui să găsească soluția optimă pentru ca acest nou pod transfrontalier să asigure conexiunea atât între infrastructura rutieră, cât și cea feroviară dintre cele două țări. După ce va fi construit, acest nou pod dunărean (al treilea între România și Bulgaria) va asigura ambelor state un potențial mai mare de dezvoltare economică, atât la nivel regional, cât și european, pe axa nord - sud", a notat șeful CNAIR.
Contractul este finanțat prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF 2).
"După validarea documentației de atribuire, vom publica anunțul de participare la licitație în cadrul căruia vom stabili și data limită pentru depunerea ofertelor", a adăugat Cristian Pistol.
Într-un interviu acordat Agerpres la sfârșitul lunii iulie, Cristian Pistol a afirmat că există în pregătire la nivelul CNAIR documentația pentru un nou pod peste Dunăre, în zona Giurgiu. "Noi avem în pregătire acum un nou pod peste Dunăre, o dublare a actualului pod, un pod care va fi cu funcțiune dublă, atât rutier, cât și feroviar, urmând să lansăm în perioada următoare licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate. Deci, acesta este un proiect pe care îl avem acum în lucru. Va fi un pod mixt, dual, administrat atât de CFR SA, cât și rutier. Locul de amplasare a podului încă nu e stabilit, întrucât trebuie analizată zona respectivă, ambele maluri, să vedem natura terenului, să vedem dacă sunt zone, arii protejate de mediu...Adică sunt mai multe elemente care trebuie luate în calcul atunci când se va stabili exact locația noului pod", a afirmat el.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial