CNAIR: Se ridică restricțiile de circulație pe Autostrada Soarelui
Telex » Știri 11 iunie 2020
Astăzi, 11 iunie 2020, începând cu ora 10.00, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), împreună cu Poliția Rutieră, ridică restricțiile de circulație instituite pe perioada lucrărilor de reparații ale autostrăzii București – Constanța, cu 24 de ore înaintea termenului estimat inițial, informează CNAIR, într-un comunicat. Marcajele rutiere au fost finalizate, iar circulația se va desfășura fără restricții, pe ambele sensuri ale Autostrăzii Soarelui.
„În perioada pandemiei generate de COVID 19, în condițiile traficului redus, CNAIR SA împreună cu antreprenorii au intensificat ritmul de desfășurare a lucrărilor, astfel încât, în această perioadă s-a reușit finalizarea lucrărilor de întreținere pe 33 km de autostradă”, menţionează reprezentanţii CNAIR.
Lucrările vor fi reluate la finalul sezonului estival, începând cu data de 15 septembrie.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane