CNAIR va comunica public momentul și perioada în care achitarea taxei de pod de la Fetești va fi suspendată
Telex » Știri 12 mai 2023
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va comunica public momentul și perioada în care achitarea taxei de pod de la Fetești va fi suspendată, potrivit unui comunicat citat de Agerpres. Instituția a venit cu această precizare după ce ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a solicitat suspendarea plății tarifului pentru tranzitarea podului peste brațul Borcea pe perioada efectuării lucrărilor de reparații, în condițiile în care repararea deteriorărilor extinse ale podului se va suprapune pe perioada sezonului estival.
"În prezent, taxa de pod la Fetești este obligatorie, având în vedere faptul că pentru suspendarea achitării acesteia sunt necesare anumite demersuri juridice. Astfel, până la suspendarea efectivă a taxei de trecere a podurilor dunărene, cei care le tranzitează trebuie să achite această taxă, în caz contrar fiind emis PVC (Proces Verbal de contravenție)", avertizează reprezentanții CNAIR.
Astfel, CNAIR precizează că va comunica public momentul și perioada în care achitarea taxei de pod de la Fetești va fi suspendată.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia