CNAS: Se mențin măsurile de limitare a răspândirii infecției cu noul coronavirus
Telex » Știri 15 mai 2020
Executivul a aprobat o Ordonanţă de Urgenţă care prevede reglementări privind acordarea şi decontarea serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale, inclusiv a activităţilor cuprinse în cadrul programelor naţionale de sănătate, începând cu data de 15 mai 2020.
Astfel, potrivit unui comunicat al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), până la data de 30 septembrie 2020, consultaţiile medicale acordate în asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv pentru unele servicii conexe necesare actului medical, pot fi acordate şi la distanţă, utilizând orice mijloace de comunicare. Consultaţiile medicale la distanţă se acordă cu încadrarea în numărul maxim de 8 consultaţii pe oră. De asemenea, se păstrează prescripţiile la distanţă, iar medicii de familie pot prescrie în continuare pentru pacienţii cronici inclusiv medicamentele restricţionate din Lista de medicamente compensate şi gratuite care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate.
Începând cu data de 15 mai, se menţin şi mare parte dintre reglementările privind modalitatea de acordare a concediilor medicale care au fost valabile pe perioada stării de urgenţă, până la data de 30 septembrie 2020. Persoanele asigurate pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate pentru care a fost instituită măsura de carantină ca urmare a unei suspiciuni de infectare cu COVID-19 beneficiază de concedii şi indemnizaţii pentru carantină, indiferent de locul în care aceasta se instituie. Certificatele de concediu medical se eliberează de către medicii de familie după ultima zi a perioadei de carantină, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încetării perioadei de carantină. Certificatele de concediu medical eliberate se pot transmite de către medicii curanţi către persoanele asigurate, respectiv de către persoana asigurată către angajatori/case de asigurări de sănătate şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.
În bugetul FNUASS vor fi alocate sume suplimentare pentru decontarea cu prioritate a concediilor medicale acordate persoanelor aflate în carantină, indiferent de locul în care aceasta se instituie, respectiv instituţionalizată, la o locaţie declarată de către persoana carantinată sau prin izolare, ca urmare a unei suspiciuni de infectare cu COVID-19, precum şi pacienţilor diagnosticaţi cu infecţia COVID-19.
Pentru toate tipurile de concedii medicale, modul de acordare a certificatelor de concediu medical şi durata acestora sunt prevăzute în normele metodologice de aplicare a OUG nr. 158/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
Toate serviciile medicale şi farmaceutice vor fi acordate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate până la data de 30 iunie 2020 fără să fie necesară utilizarea cardului naţional de sănătate. După data respectivă va fi menţinută această reglementare până la 30 septembrie 2020 pentru serviciile acordate în medicina primară şi ambulatoriul de specialitate. Pentru serviciile medicale acordate în unităţile sanitare cu paturi şi de către furnizorii de investigaţii paraclinice, furnizorii de îngrijiri medicale la domiciliu, îngrijiri paliative la domiciliu, furnizorii de servicii stomatologice, furnizorii de dispozitive medicale şi furnizorii de medicamente va fi realizată o evaluare în urma căreia se va stabili dacă va fi oportună introducerea, după data de 30 iunie, a obligativităţii utilizării cardului naţional de sănătate.
De asemenea, casele de asigurări de sănătate decontează toate serviciile de dializă efectiv realizate, cu încadrarea în numărul de bolnavi prevăzut la nivel naţional până la data de 30 iunie 2020, urmând a fi evaluată situaţia pe acest tip de servicii medicale, pentru a stabili dacă această măsură necesită să fie implementată în continuare.
Noul act normativ mai prevede că serviciile medicale şi medicamentele pentru tratarea cazurilor COVID-19 şi complicaţiile acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României şi se suportă din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, până la data de 30 septembrie 2020.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial