CNIPMMR a lansat aplicația „Test IMM”, unde antreprenorii își pot spune opinia despre inițiativele legislative
Telex » Știri 6 martie 2019
Consiliul Naţional pentru Întreprinderile Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR) a lansat aplicaţia „Test IMM”, unde antreprenorii îşi pot spune opinia despre iniţiativele legislative şi pot arăta autorităţilor care este impactul asupra afacerii lor, a declarat preşedintele Consiliului, Florin Jianu, citat de Agerpres. Aplicaţia este disponibilă în sistemele de operare Android şi IOS, precum şi în varianta pentru desktop. „Aceasta este prima aplicaţie la nivel global care realizează analiza de impact în rândul IMM-urilor. Nu mai există nicăieri, nici în Europa, nici în lume, o astfel de aplicaţie”, a spus Florin Jianu.
Potrivit acestuia, sondajele pe care şi CNIPMMR şi Ministerul pentru Mediul de Afaceri le făceau în rândul firmelor cu privire la impactul iniţiativelor legislative se derulau până în prezent în urma unui şir foarte lung de e-mail-uri. Prin această aplicaţie, toată procedura este simplificată. „Noi realizăm un chestionar pe care îl punem online, îl trimitem membrilor noştri, îl dăm partenerilor, confederaţiilor patronale, îl trimitem pe diverse canale. La fel se întâmplă şi la minister: există un grup de organizaţii, o listă întreagă de e-mail-uri şi fiecare organizaţie primeşte acest test IMM. Apoi fiecare organizaţie îl trimite membrilor. Noi, care suntem sub o umbrelă, trimitem federaţiilor regionale, ele trimit patronatelor, patronatele trimit IMM-urilor. Deci vă daţi seama ce lanţ al slăbiciunilor pe tot acest circuit până ajunge la un antreprenor”, a explicat preşedintele CNIPMMR.
În următoarea perioadă, Consiliul va demara o campanie pentru a informa toţi antreprenorii că-şi pot spune părerea prin intermediul acestei aplicaţii, urmând ca autorităţile să aibă acces la informaţiile postate de ei în aplicaţie. „Practic, întreprinzătorul este la un click distanţă de cel care iniţiază o politică publică. Poate să îi spună în mod direct care este opinia lui asupra acelei politici publice”, a continuat Florin Jianu.
Campania face parte din proiectul Creşterea capacităţii CNIPMMR de a formula şi susţine politici publice alternative cu privire la activitatea sectorului IMM”, derulată în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă. Proiectul se derulează până în iulie 2019 şi are un buget de 926.630 lei.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice