CNIPMMR – BCR – FNGCIMM: Masă rotundă în scopul susținerii mediului de afaceri
Telex » Știri 18 decembrie 2017
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), în parteneriat cu Banca Comercială Română (BCR) și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), a organizat o reuniune dedicată partenerilor, care a adunat reprezentanții tuturor celor 108 structuri teritoriale ale CNIPMMR. În cadrul mesei rotunde – care a avut ca scop susţinerea mediului de afaceri – au fost prezentate proiectele CNIPMMR pentru anul 2018, precum şi proiectele și portofoliul de produse și servicii ale BCR și FNGCIMM dedicate IMM-urilor.
„Cele trei obiective principale ale acestei reuniuni sunt generarea de modalități concrete pentru sprijinirea întreprinzatorilor și internaționalizarea acestora, găsirea de instrumente integrate pentru dezvoltarea de noi companii precum și crearea/identificare de noi piețe”, a precizat Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR. La rândul său, Ionuț Stanimir, director de comunicare al BCR, a menționat: „Este deosebit de important să reunim know-how-ul pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România prin încurajarea antreprenoriatului în rândul tinerilor, dezvoltarea de clustere împreună cu universitățile și creșterea abilităților de scale-up. În plus, venim în sprijinul mediului de afaceri prin credite de valori mici pentru accesare imediată sau acordarea de consultanță în proiecte finanțate din fonduri europene, în prezent BCR având în portofoliu proiecte în valoare de 7 miliarde de lei”. În cadrul reuniunii, Simona Mureșan, director executiv al FNGCIMM, a precizat că „este nevoie de o mai mare disciplină a jucătorilor din piață, pentru sprijinirea cărora trebuie să colaboreaze atât organizațiile mediului de afaceri, cât și reprezentanții băncilor și ai organismelor de creditare, cu ajutorul instrumentelor dedicate. FNGCIMM constituie un lanț în mecanismul de sprijin al mediului de afaceri, pentru anul 2018, având o serie de trei produse noi pentru IMM-uri: Optim IMM, Start-up Nation și Focus IMM Invest”.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial