MyWIZ, secretul contabililor de succes
CNPP: 10.441 de beneficiari de pensii de serviciu, în octombrie

CNPP: 10.441 de beneficiari de pensii de serviciu, în octombrie

Telex » Știri 13 noiembrie 2023  

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în octombrie 2023, de 10.441, mai mult cu 73, comparativ cu luna anterioară, majoritatea (5.381) fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor și judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), citate de Agerpres. În cazul beneficiarilor Legii 303/2004, s-a înregistrat și cea mai mare pensie medie de serviciu, de 21.980 lei, din care 19.778 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 5.623 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic și consular al României au beneficiat 722 de persoane. Pensia medie era de 5.806 de lei, din care 2.557 de lei suportați de la bugetul de stat.

În ceea ce privește beneficiarii Legii nr. 215/2015 pentru modificarea și completarea Legii 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, numărul acestora era de 719 de persoane, pensia medie ridicându-se la 5.045 de lei (2.506 de lei de la bugetul de stat).

Conform Casei Naționale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România beneficiau 1.362 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 11.563 de lei, din care 7.538 lei suportați din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 561 de persoane, media fiind de 8.558 de lei, din care 2.804 lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor beneficiau 1.696 de pensionari, pensia medie fiind de 5.234 de lei, din care 2.571 de lei suportați din bugetul de stat.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.