CNPP: Peste 4,79 milioane de pensionari, la finele lunii august; pensia medie a fost de 1.734 de lei
Numărul 36, 14-20 sep. 2022 » Breviar statistic
Un număr de 4.794.524 pensionari era înregistrat în august 2022 în România, iar pensia medie a fost de 1.734 lei, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Informează Agerpres. Dintre aceștia, 710.848 aveau perioade lucrate în agricultură, pensia medie fiind de 508 lei.
Din numărul total al pensionarilor din sistemul public de pensii, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.823.507 persoane, dintre care 2.202.520 femei, în timp ce pensia medie se situa la 1.931 de lei.
Pensie anticipată au primit, în august 2022, un număr de 8.852 persoane (2.473 lei, pensie medie), pensie anticipată parțială 92.669 de persoane (1.790 de lei pensia medie) și pensie de invaliditate 400.932 persoane (pensie medie de 790 lei), dintre care 44.471 persoane pentru gradul I de invaliditate (677 lei, pensie medie).
În aceeași lună, pensia de urmaș s-a acordat unui număr de 468.405 persoane (908 lei pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 159 pensionari (418 de lei, în medie).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial