CNPP: Peste 4,9 milioane de pensionari, la finele lunii iunie; pensia medie a fost de 1.339 de lei
Telex » Știri 24 iulie 2020
Un număr de 4.943.460 pensionari era înregistrat la finele lunii iunie 2020 în România, în scădere cu 0,5% comparativ cu perioada similară din 2019, iar pensia medie a fost de 1.339 lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), citate de Agerpres. Numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.872.229 persoane, dintre care 2.242.933 femei, în timp ce pensia medie se situa la 1.501 de lei.
Pensie anticipată au primit, în iunie 2020, 15.723 persoane (1.711 lei, pensie medie), pensie anticipată parţială 86.300 de persoane (1.226 de lei pensia medie) şi pensie de invaliditate 475.593 persoane (pensie medie de 688 lei), dintre care 46.782 persoane pentru gradul I de invaliditate (560 lei, pensie medie).
În aceeaşi lună, pensia de urmaş s-a acordat unui număr de 493.379 persoane (701 lei pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 236 pensionari (328 de lei în medie).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial