CNSP a menținut estimările privind creșterea PIB în 2021, la 7%, dar le-a diminuat pe cele pentru 2022
Telex » Știri 16 noiembrie 2021
Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) a publicat o actualizare a estimărilor privind evoluția economiei, menținând previziunile privind creșterea PIB în acest an la 7%, la fel ca în raportul din august, dar a modificat datele privind inflația, prognoza pentru finalul lui 2021 fiind de 7,7%, de la 5% în vară, relatează Mediafax. Potrivit CNSP, Produsul Intern Brut este estimat pentru 2021 la o valoare de 1.190 miliarde lei, comparativ cu 1.174 miliarde lei în vară.
Comisia anticipează o rată a inflației de 7,7% la finele lui 2021, în condițiile în care în vară autoritățile se bazau pe o rată de 5%.
În schimb, prognoza privind cursul de schimb a rămas nemodificată, cu o medie de 4,92 lei/euro în 2021.
Salariul mediu net este estimat la 3.467 lei/lună în 2021 ( față de 3.417 lei în prognoza din vară), dar câștigul salarial real a fost redus de la 2,9% la 2,7%.
Rata șomajului a fost revizuită în sus, la 5,3%, de la 4,8%, cât estima CNSP în vară.
Tot în creștere este și prognoza privind deficitul comercial, estimat la 23,5 miliarde euro, față de 20,8 miliarde euro în raportul anterior. Deficitul de cont curent ar putea ajunge la 6,3% în acest an, după ce Comisia anticipa 5,5% în august.
Pentru 2022, Comisia se așteaptă la o creștere economică de 4,6%, mai pesimist decât în prognoza din vară, când anunța un avans de 4,9%.
Din punct de vedere valoric, PIB este estimat la 1.317 miliarde lei, față de 1.276 miliarde lei, cât era estimat în raportul anterior.
Tot în creștere este și prognoza privind inflația la finele lui 2022, de la 3,1% în vară la 4,7% acum.
În schimb, așteptările privind cursul de schimb sunt neschimbate, la o medie de 4,98 lei/euro în 2022.
Salariul mediu net este estimat la 3.775 lei/lună în 2022, în creștere cu 8,9%, iar previziunile legate de câștigul salarial real au fost reduse de la 3,4% la 2,2%.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național