Coface: România avea a patra cea mai mare rezervă de gaze naturale din Europa, în 2018
Telex » Știri 17 iulie 2019
România avea, în 2018, a patra cea mai mare rezervă de gaze naturale din Europa, cu un mix energetic preponderent axat pe gaze naturale, de peste un sfert din total, potrivit Coface, informează Agerpres. Per ansamblu, deşi piaţa gazelor naturale este considerată ca fiind în plină expansiune şi va creşte pe termen mediu, numeroşi factori indică un viitor mai puţin promiţător. În acest context, specialiştii Coface sunt de părere că viitorul producţiei de gaze naturale este incert, pe termen lung. „Până de curând, gazele naturale au fost apreciate drept «cel mai curat» combustibil fosil, iar toţi indicatorii indică o creştere a cererii şi a producţiei. Cu toate acestea, piaţa se dezvoltă rapid, iar sursele regenerabile de energie devin în mod progresiv alternative populare şi viabile din punct de vedere economic faţă de combustibilii fosili. Gazul este recunoscut ca un mijloc practic de producere a energiei datorită abundenţei sale, a versatilităţii şi a faptului că poluează mai puţin decât ceilalţi combustibili fosili. În comparaţie cu cărbunele, gazele naturale emit cu 40% mai puţin dioxid de carbon (CO2), pulbere în suspensie (PM2,5), dioxid de sulf (SO2) şi oxizi de azot (NOx). Gazele naturale sunt sursa de energie utilizată cel mai adesea pentru a completa sursele de energie regenerabilă, cum ar fi panourile solare şi parcurile eoliene, care sunt adesea intermitente şi necesită planuri de rezervă cu surse rapide şi fiabile de energie”, notează sursa citată.
Conform datelor Agenţiei Internaţionale pentru Energie, citate de Coface, gazele naturale au cunoscut cea mai mare rată de creştere a consumului dintre toţi combustibilii fosili, din anul 2006.
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane