Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale

Colocviu CE: Promovarea pluralismului mass-media și a democrației

Telex » Știri 18 noiembrie 2016  

În perioada 17 - 18 noiembrie, Comisia Europeană (CE) găzduiește cel de al doilea Colocviu anual privind drepturile fundamentale, care va aborda tema „Pluralismul mass-media și democrația”. Un sondaj Eurobarometru publicat în perioada de desfăşurare a evenimentului arată că cetățenii europeni își pun probleme cu privire la independența mass-media; gradul de încredere în mass-media este scăzut și cetățenii sunt îngrijorați de impactul discursurilor online de incitare la ură.

Astfel, Eurobarometrul privind pluralismul mass-media și democrația evidențiază, între altele, următoarele aspecte:
  • majoritatea respondenților (57%) consideră că mass-media din țara lor este afectată de presiuni politice sau comerciale;
  • doar puțin peste jumătate dintre respondenți (53%) sunt de părere că mass-media din țara lor oferă informații fiabile;
  • 75% dintre respondenții care participă la discuții în rețelele de socializare au fost martori sau victime ale abuzurilor, incitărilor la ură sau amenințărilor online și aproape jumătate dintre aceștia (48%) declară că, din această cauză, se simt descurajați să mai participe la astfel de dezbateri;
  • categoriile cele mai sărace și mai puțin educate de populație înregistrează și cel mai scăzut grad de încredere în mass-media.

„Incitarea la ură practicată pe scară largă în mediul online, relevată de sondajul Eurobarometru, subliniază impactul abuzurilor și al amenințărilor cu care se confruntă jurnaliștii și actorii noilor mijloace de comunicare în masă. Această problemă trebuie abordată de urgență. Cetățenii trebuie să se simtă în siguranță atunci când se exprimă în mediul online și jurnaliștii trebuie să aibă posibilitatea de a-și desfășura activitatea fără interferențe. Comisia va examina normele UE privind protecția surselor jurnaliștilor și denunțările”, a declarat Věra Jourová, comisarul pentru justiție, consumatori și egalitate de gen.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.