Colocviul „G. Călinescu – 60 de ani de posteritate”
Numărul 2, 22-28 ian. 2025 » Roza vânturilor
Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) din București, în parteneriat cu Academia Română și Facultatea de Litere a Universității din București, organizează, la 12 martie 2025, Colocviul „G. Călinescu – 60 de ani de posteritate”.
„Programat în ziua în care comemorăm șase decenii de la dispariția criticului, istoricului și teoreticianului literar G. Călinescu (1899-1965), afirmat, de asemenea, ca prozator, poet, dramaturg și publicist, evenimentul își propune să reexamineze critic moștenirea lăsată de prolificul cărturar. Opera sa definitorie, Istoria literaturii române de la origini până în prezent (1941), a exercitat și exercită o influență cardinală – fapt remarcabil, ținând cont că vreme de patru decenii, până în 1982, lucrarea nu a fost reeditată. În cadrul anchetei Cărțile literaturii române, la Centenar, organizate în 2018 de revista Vatra, la care au răspuns 45 de literați din generații diferite, Istoria… lui G. Călinescu domină detașat secțiunea Cele mai bune cărți de critică literară, în timp ce G. Călinescu domină detașat secțiunea Cel mai influent scriitor/critic român. Influența operei călinesciene nu a fost și nu este scutită de inerente problematizări sau contestări, fenomene care îi reafirmă importanța”, subliniază MNLR, într-un comunicat.
Colocviul va avea în vedere toate laturile/fațetele creației călinesciene. Invitația se adresează criticilor și istoricilor literari, universitarilor, cercetătorilor și studenților din domeniul filologic.
Pentru înscriere, cei interesați trebuie să trimită la adresa colocviu@mnlr.ro un document Word cu propunerea de participare, care să cuprindă: titlul comunicării, un rezumat de 200-300 de cuvinte, însoțit de 5 cuvinte-cheie, și o notă biobibliografică, alături de afilierea instituțională. Fiecare comunicare trebuie să se încadreze în limita a 15 minute.
Calendar:
- 3 martie: termen-limită pentru înscriere, la adresa colocviu@mnlr.ro;
- 5 martie: confirmarea acceptării înscrierii;
- 7 martie: definitivarea programului colocviului.
Detalii, aici.
(Sursa foto: mnlr.ro)
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane