Comandamentul Litoral al ANPC a aplicat 1.090 de avertismente anul acesta, în scădere cu 34,4%
Telex » Știri 3 septembrie, 9:51
Comandamentul Litoral al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat 1.090 de avertismente anul acesta, în scădere cu 34,4% (...), a afirmat președintele interimar al ANPC, Sebastian Hotca, citat de Agerpres. „Ca efect al acțiunilor de consiliere care s-au realizat la începutul comandamentului am constatat că, de exemplu, față de 1.662 de avertismente care au fost date în 2023, în acest an am aplicat doar 1.090, ceea ce reprezintă un element destul de important, dar am să vă prezint și alte date comparative tocmai pentru a sublinia că importanța acestor acțiuni de consiliere și dialogul pe care noi l-am arătat și l-am deschis cu operatorii economici a avut rezultate. Aș continua cu faptul că oprirea definitivă de la comercializare în anul 2023 s-a dispus pentru produse în valoare de un milion de lei, iar în acest an pentru produse de 860.000 de lei. Semnificativ este un alt element, respectiv oprirea temporară a prestării de servicii. Dacă în 2023 vorbeam de 220 de astfel de opriri, în 2024 s-a aplicat această măsură doar pentru 91 de operatori economici. De asemenea, extrem de relevant este și faptul că în 2023 s-au aplicat 79 de măsuri de încetarea practicilor comerciale incorecte, în timp ce în 2024 s-au dispus 16 măsuri pentru astfel de încălcări”, a declarat Sebastian Hotca, într-o conferință de presă.
Conform unui comunicat de presă al instituției, ANPC a desfășurat, începând cu data de 1 iulie 2024, acțiuni de control în stațiunile de pe malul Mării Negre, în cadrul Comandamentului Litoral 2024 - structură special creată a instituției, pentru a monitoriza piața, în perioada estivală, în cea mai aglomerată zonă de vacanță din România. În acest an, comisarii ANPC participanți la Comandamentul Litoral au efectuat 2.164 acțiuni de control, în toate stațiunile, iar pentru neregulile constatate, au fost aplicate amenzi contravenționale în valoare de peste 12,2 milioane lei.
Acestora li s-au adăugat măsuri complementare, printre care propunerea închiderii unității pentru o perioadă de până la 6 luni, pentru un operator economic; propunerea închiderii unității pentru o perioadă cuprinsă între 6 și 12 luni, pentru doi operatori economici; închiderea definitivă a unității pentru doi operatori economici și SC Delta Aurora SA.
Întrebat de jurnaliști care au fost cele mai grave abateri constatate, directorul general al ANPC, Paul Anghel, le-a menționat pe cele care privesc sănătatea și viața consumatorilor, dar și lipsa autorizațiilor de funcționare.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial