MyWIZ - Business în cloud
Comerțul agroalimentar al UE a început în forță anul 2024, cu un excedent de 5 miliarde de euro

Comerțul agroalimentar al UE a început în forță anul 2024, cu un excedent de 5 miliarde de euro

Numărul 17-18, 30 apr. - 14 mai 2024  »  Lumea în care trăim

Comerțul agroalimentar al UE a înregistrat o evoluție pozitivă în luna ianuarie 2024, când excedentul comercial a ajuns la cinci miliarde euro, în creștere cu 27% comparativ cu luna ianuarie 2023, conform datelor publicate în aceste zile de Comisia Europeană, relatează Agerpres. Exporturile de produse agroalimentare ale UE au ajuns la 18,4 miliarde euro, ceea ce înseamnă o creștere de 2% față de ianuarie 2023. Regatul Unit a rămas prima destinație a exporturilor UE, reprezentând 2% din exporturi, cu o creștere de 8% ca valoare față de ianuarie 2023. Exporturile către Statele Unite au crescut, de asemenea, cu 9%. Au fost înregistrate creșteri semnificative ale exporturilor de măsline și ulei de măsline (+ 146%), de preparate alimentare mixte (+10%) și de zahăr și izoglucoză (+ 152% ca volum). În schimb, au scăzut exporturile de uleiuri vegetale (-43%) și de produse lactate (-7%). Exporturile către China au scăzut cu 11%, în principal din cauza prețurilor reduse ale anumitor produse, precum preparatele pe bază de cereale și carnea de porc.

Importurile agroalimentare în UE au crescut cu 10%, ajungând la 13,4 miliarde euro față de decembrie 2023, dar au rămas cu 5% sub nivelurile din ianuarie 2023. Brazilia și Ucraina au fost principalele surse de import. Importurile din Coasta de Fildeș au crescut cu 83%, în principal din cauza creșterii importurilor de produse din cacao. A fost observată o creștere a importurilor în cazul măslinelor și al uleiului de măsline (+168%), în timp ce scăderi s-au înregistrat în cazul cerealelor (-34%), al semințelor oleaginoase și al culturilor proteice (-14%) și al uleiurilor vegetale (-25%).

Această dinamică comercială reflectă schimbările actuale ale pieței și evoluția relațiilor comerciale din cadrul sectorului agroalimentar al UE.

În 2023, exporturile agroalimentare ale UE au atins un nivel record de 228,6 miliarde de euro, în timp ce importurile s-au cifrat la 158,6 miliarde de euro, rezultatul fiind un excedent total de 70,1 miliarde de euro, reprezentând o creștere de 22%, sau 12,8 miliarde de euro, comparativ cu situația din 2022.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.