Comisar european: Economiile UE vor crește și în 2020, dar riscurile se înmulțesc
Telex » Știri 10 iulie 2019
Noile prognoze ale Comisiei Europene arată că statele membre vor înregistra creşteri economice atât anul acesta, cât şi anul următor, dar riscurile la adresa acestor estimări se înmulţesc, a avertizat comisarul responsabil pentru moneda euro şi dialogul social, Valdis Dombrovskis, transmite Reuters, citată de Agerpres. „Toate economiile UE vor creşte în acest an şi anul viitor", a spus Valdis Dombrovskis într-o conferinţă de presă, citând noile prognoze economice care urmează să fie publicate astăzi de Comisia Europeană. Valdis Dombrovskis a spus că ritmurile de creştere diferă în rândul celor 28 de state membre ale blocului comunitar.
„Vedem cum riscurile, în special riscurile externe, se înmulţesc”, a precizat Dombrovskis, adăugând că rezistenţa economiilor UE ar putea fi testată dacă aceste riscuri se vor materializa. „Este timpul să facem reforme şi în acelaşi timp să menţinem sănătatea finanţelor publice”, a mai spus oficialul.
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane