Comisia Europeană a aprobat finanțarea Spitalului Regional Craiova
Telex » Știri
24 iulie 2020
Comisia Europeană (CE) a aprobat finanțarea Spitalului Regional Craiova, a anunțat, astăzi, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), informează Mediafax. Conform sursei citate, Spitalul Regional Craiova este cel de-al treilea spital regional pentru care CE a aprobat finanțarea, după spitalele regionale de la Iași și Cluj.
Valoarea totală a proiectului major „Construirea și echiparea spitalului regional de urgență în regiunea Sud-Vest”, selectat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 (Axa Prioritară 14 „Crearea infrastructurii spitalelor regionale de urgență”), este de 156.662.069 de euro.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc