Comisia Europeană a aprobat o schemă românească de 100 milioane de euro pentru a sprijini regenerarea pădurilor
Telex » Știri 25 mai 2022
Comisia Europeană (CE) a aprobat, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, o schemă românească de 100 de milioane de euro pentru a sprijini regenerarea pădurilor deteriorate, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, citat de Agerpres. Schema va fi finanțată prin Facilitatea de redresare și reziliență („FRR”), în urma evaluării pozitive de către Comisie a Planului de redresare și reziliență al României și a adoptării acestuia de către Consiliu. Scopul schemei este de a sprijini proprietarii de păduri să facă progrese cu regenerarea pădurilor în zonele afectate de incendii forestiere, fenomene meteorologice nefavorabile, infestări cu dăunători și evenimente dezastruoase.
Sprijinul va lua forma unor granturi directe pentru proprietarii de păduri privați și publici, precum și asociațiile acestora. Schema se va desfășura până la 30 iunie 2026. Comisia a evaluat măsura în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat și, în special, în conformitate cu Orientările din 2014 privind ajutorul de stat în sectoarele agricole și forestiere și în zonele rurale și în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care permite statelor membre să sprijine dezvoltarea anumitor activități economice în anumite condiții.
Comisia a constatat că schema este necesară și adecvată pentru a încuraja regenerarea pădurilor. În plus, Comisia a concluzionat că schema este proporțională și nu va avea efecte negative nedorite asupra concurenței și comerțului în UE. Pe această bază, Comisia a aprobat schema în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat. Comisia evaluează cu prioritate măsurile care presupun ajutor de stat cuprinse în planurile naționale de redresare prezentate în contextul FRR și oferă îndrumări și sprijin statelor membre în fazele pregătitoare ale planurilor naționale, pentru a facilita implementarea rapidă a Facilității de redresare și reziliență.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice