Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Comisia Europeană a aprobat schema României de sprijinire a investițiilor în baterii și panouri fotovoltaice

Comisia Europeană a aprobat schema României de sprijinire a investițiilor în baterii și panouri fotovoltaice

Telex » Știri 16 februarie 2023  

Comisia Europeană (CE) a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă românească de 259 de milioane euro, puse la dispoziție parțial prin intermediul Facilității de redresare și reziliență ("FRR"), pentru a sprijini investițiile în producția, asamblarea și reciclarea bateriilor, a celulelor și panourilor fotovoltaice, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, citat de Agerpres. Schema vizează sprijinirea dezvoltării regionale a României și promovarea obiectivelor strategice ale UE legate de tranziția ecologică.

Schema, cu un buget estimat de 259 milioane euro, va fi finanțată parțial prin FRR în urma evaluării pozitive de către Comisie a Planului de Redresare și Reziliență al României și adoptării acestuia de către Consiliu. Măsura urmărește să contribuie la dezvoltarea regională prin țintirea sectoarelor cu cerere în creștere, care vor sprijini crearea de locuri de muncă care necesită o forță de muncă calificată, precum și o economie mai sustenabilă și mai competitivă, și să încurajeze tranziția verde a României și a UE.

În cadrul schemei, care se va derula până la 31 decembrie 2024, ajutorul se va acorda sub forma unor granturi directe către companiile active în producția, asamblarea și reciclarea bateriilor, celulelor și panourilor fotovoltaice și panourilor, care sunt situate în zonele eligibile din România pentru ajutoare regionale. Aceste zone sunt determinate în harta ajutoarelor regionale din România pentru perioada 1 ianuarie 2022 - 31 decembrie 2027, care precizează și ajutorul de stat maxim care poate fi acordat per beneficiar în fiecare dintre aceste zone.

Comisia a evaluat măsura în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (a) și articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE (Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene), care permit statelor membre să promoveze dezvoltarea economică a zonelor cele mai defavorizate și să sprijinirea dezvoltarea anumitor zone sau activități economice în anumite condiții, precum și în conformitate cu Orientările privind ajutorul de stat regional 2022-2027.

Comisia a constatat că măsura contribuie la dezvoltarea regională a României și că este necesară și adecvată pentru dezvoltarea zonelor incluse în harta ajutoarelor regionale a țării. În plus, ajutorul este proporțional deoarece este limitat la minimul necesar și nu va depăși sumele maxime stabilite în harta ajutoarelor regionale a României. În cele din urmă, efectele negative ale măsurii în ceea ce privește denaturarea concurenței și impactul asupra comerțului dintre statele membre sunt limitate.

Având în vedere aceste considerente, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.