Comisia Europeană anunță lansarea competiției „Lider European” 2023
Telex » Știri 29 septembrie 2023
Comisia Europeană (CE) a anunțat lansarea competiției „Lider European” 2023, concurs dedicat elevilor de liceu din România, care își propune să dezvolte și să premieze abilitățile de leadership și de vorbire în public, promovând, în același timp, spiritul de echipă și colaborarea creativă.
„Dacă ești elev de liceu și dorești să explorezi noi orizonturi și să-ți dezvolți aptitudinile, iată o oportunitate excelentă: formează o echipă împreună cu alți trei colegi și asigurați-vă că aveți un profesor coordonator. Invită și alți prieteni să participe și înscrieți-vă toți la concurs”, se menționează într-un comunicat al Reprezentanței Comisiei Europene în România.
Concursul "Lider European" se desfășoară în perioada septembrie-noiembrie 2023 și este organizat în parteneriat cu Ministerul Educației; competiția oferă elevilor de liceu din România o oportunitate unică de a-și dezvolta abilitățile de leadership și de vorbire în public. În plus, competiția încurajează spiritul de echipă și colaborarea, oferindu-le elevilor șansa de a se face remarcați prin talentele lor.
Pentru a oferi tuturor elevilor interesați o perspectivă mai detaliată asupra competiției, Reprezentanța Comisiei Europene în România va organiza în perioada 10-11 octombrie 2023 o serie de întâlniri informative și sesiuni de pregătire online. Înscrierile pentru aceste evenimente vor fi deschise în perioada 29 septembrie - 9 octombrie 2023.
Data limită pentru înscrierea în competiție este 17 octombrie 2023, iar proiectele trebuie trimise până la data de 8 noiembrie 2023. Pe 22 noiembrie 2023 vor fi anunțate cele opt echipe finaliste, care vor fi premiate cu locurile pe podium și mențiuni.
Elevii din cele trei echipe de pe podium vor avea șansa de a-și susține proiectele direct la sediul Reprezentanței Comisiei Europene în România, în București, la 28 noiembrie 2023.
Cei interesați pot afla detalii despre regulamentul concursului, instrucțiuni de înscriere și resurse pentru pregătire accesând linkul oficial al competiției: https://romania.representation.ec.europa.eu/lider-european_ro.
Pentru întâlnirile online dedicate competiției "Lider European", se așteaptă participarea a aproximativ 4.000 de profesori și elevi din toată țara. Anul trecut, 1.600 de liceeni au luat parte la competiția "Lider European".
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național