Comisia Europeană mizează pe o redresare întârziată a creșterii economice a UE în contextul unei scăderi mai rapide a ratei inflației
Numărul 7, 21-27 feb. 2024 » Analize și sinteze
Comisia Europeană a anunțat că a revizuit, în jos, previziunile de creștere economică pentru UE și zona euro, până la 0,5% în ambele zone în 2023 (față de 0,6% anterior), și 0,9% în UE (față de 1,3%) și 0,8% în zona euro (față de 1,2%) pentru 2024, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, citat de Agerpres. Pentru 2025, previziunile de creștere a activității economice ale Comisiei se mențin la 1,7% pentru UE și la 1,5% pentru zona euro.
În schimb, inflația ar urma să încetinească mai rapid decât se preconiza în toamnă. Potrivit estimărilor, inflația IAPC (indice armonizat al prețurilor de consum) va scădea în UE de la 6,3% în 2023 la 3% în 2024 și la 2,5% în 2025, iar în zona euro, de la 5,4% în 2023 la 2,7% în 2024 și la 2,2% în 2025.
"Se estimează că redresarea preconizată din 2024 va fi mai modestă decât s-a prevăzut cu trei luni în urmă, dar se va accelera treptat pe fundalul unor majorări mai lente ale prețurilor, al creșterii salariului real și al forței remarcabile a pieței muncii. Se așteaptă ca investițiile să rămână puternice, stimulate de relaxarea condițiilor de creditare și de fluxul finanțării din partea Mecanismului de Redresare și Reziliență (MRR). În 2025, creșterea ar urma să se stabilizeze, iar inflația să scadă până aproape de obiectivul de 2% al BCE. Tensiunile geopolitice, un climat tot mai instabil și o serie de alegeri cruciale care vor avea loc anul acesta în întreaga lume reprezintă, toate, factori de creștere a incertitudinii care planează asupra acestor previziuni", a declarat comisarul pentru Economie, Paolo Gentiloni.
Potrivit Executivului comunitar, în 2023, creșterea a fost încetinită de eroziunea puterii de cumpărare a gospodăriilor, de o înăsprire monetară accentuată, de retragerea parțială a sprijinului bugetar și de scăderea cererii externe. După evitarea, la limită, a unei recesiuni tehnice în a doua jumătate a anului trecut, perspectivele economice ale UE pentru primul trimestru al anului 2024 rămân modeste.
Cu toate acestea, se preconizează că activitatea economică se va accelera totuși treptat în cursul acestui an. Pe măsură ce inflația va continua să scadă, creșterea salariului real și reziliența pieței forței de muncă ar trebui să sprijine o redresare a consumului. În pofida scăderii marjelor de profit, se estimează că investițiile vor beneficia de o relaxare treptată a condițiilor de creditare și de implementarea continuă a MRR. În plus, se preconizează o normalizare a schimburilor comerciale cu partenerii străini, după activitatea slabă de anul trecut. Ritmul creșterii ar urma să se stabilizeze începând din a doua jumătate a anului 2024 până la sfârșitul lui 2025.
În ceea ce privește inflația, în 2023, aceasta a scăzut mai rapid decât se preconizase, în principal sub efectul reducerii prețurilor la energie. În condițiile unei stagnări a activității, scăderea presiunilor asupra prețurilor s-a resimțit și în cazul altor bunuri și servicii în a doua jumătate a anului trecut.
Cifrele mai mici decât era de așteptat ale inflației din ultimele luni, prețurile de bază mai reduse ale energiei și dinamica economică mai slabă au adus inflația pe o traiectorie descendentă mai abruptă decât se anticipase în previziunile din toamnă. Pe termen scurt, însă, expirarea măsurilor de sprijin din sectorul energetic în toate statele membre și creșterea costurilor de transport ca urmare a perturbărilor comerțului din Marea Roșie ar urma să exercite unele presiuni ascendente asupra prețurilor, fără a întrerupe procesul de scădere a inflației. Se preconizează că, până la finalul perioadei analizate în previziuni, inflația totală se va situa puțin deasupra obiectivului BCE în zona euro și va fi ceva mai ridicată în UE.
Comisia Europeană subliniază că previziunile sunt afectate de incertitudine în contextul unor tensiuni geopolitice prelungite și al riscului de extindere a conflictului din Orientul Mijlociu. Se preconizează că majorarea costurilor de transport ca urmare a perturbărilor comerțului din Marea Roșie va avea doar un impact marginal asupra inflației. Însă este posibil ca agravarea acestor perturbări să conducă la apariția unor noi blocaje în cadrul lanțurilor de aprovizionare, care ar putea înăbuși producția și ar putea determina creșterea prețurilor.
Pe plan intern, riscurile asupra proiecțiilor de referință privind creșterea și inflația depind de eventualitatea ca marjele de profit, creșterea salariilor și consumul să se situeze peste sau sub așteptări, precum și de cât de ridicat va rămâne nivelul ratelor dobânzii și pentru cât timp. Riscurile legate de schimbările climatice și frecvența tot mai mare a evenimentelor meteorologice extreme continuă, la rândul lor, să reprezinte amenințări.
Comisia Europeană publică în fiecare an două seturi de previziuni detaliate (primăvara și toamna) și două seturi de previziuni intermediare (iarna și vara). Previziunile intermediare cuprind valorile anuale și trimestriale ale PIB-ului și ale inflației tuturor statelor membre pentru anul în curs și pentru anul următor, precum și date agregate pentru UE și zona euro.
Următoarele previziuni ale Comisiei vor fi previziunile economice din primăvara anului 2024, programate pentru publicare în luna mai.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial