Comisia Europeană oferă îndrumări privind drepturile pasagerilor din UE
Telex » Știri 19 martie 2020
Comisia Europeană (CE) a publicat un set de linii directoare pentru a se asigura că drepturile pasagerilor din UE sunt aplicate într-un mod coerent în toată Uniunea Europeană, în cadrul eforturilor de atenuare a impactului economic al pandemiei COVID-19, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, citat de Agerpres. „Având în vedere anulările în masă şi întârzierile cu care se confruntă atât pasagerii, cât şi operatorii de transport din cauza pandemiei de COVID-19, Comisia doreşte să ofere o siguranţă legislativă cu privire la modul de aplicare a drepturilor pasagerilor UE. În cazul anulărilor, furnizorul de transport trebuie să ramburseze sau să îndrume pasagerii către alte rute. Dacă pasagerii decid să îşi anuleze călătoria din proprie iniţiativă, rambursarea biletului depinde de tipul acestuia, iar companiile pot oferi vouchere pentru folosire ulterioară. Liniile directoare de astăzi vor oferi claritatea necesară cu privire la modul de aplicare a drepturilor pasagerilor UE într-o manieră coordonată, în întreaga Uniune. Continuăm să monitorizăm situaţia care evoluează rapid şi, dacă va fi cazul, vom lua măsuri suplimentare”, a declarat comisarul european pentru Transport, Adina Vălean.
Potrivit CE, aceste orientări vor ajuta pasagerii, industria şi autorităţile naţionale în această situaţie fără precedent, în care sunt impuse restricţii importante de călătorie de către guvernele naţionale, iar serviciile de transport în UE se confruntă cu un efect de domino. Aceste clarificări vor contribui la reducerea costurilor pentru sectorul transporturilor, puternic afectat de pandemie. Liniile directoare prezentate acoperă drepturile pasagerilor atunci când călătoresc pe cale aeriană, feroviară, navală sau cu autobuzul /autocarul, căi navigabile maritime şi interioare, precum şi obligaţiile corespunzătoare pentru transportatori.
Dacă pasagerii se confruntă cu o situaţie cum ar fi anularea călătoriei, pot alege între rambursarea preţului biletului sau redirecţionarea pentru a ajunge la destinaţia finală la o dată ulterioară. În acelaşi timp, orientările publicate clarifică faptul că circumstanţele actuale sunt „extraordinare”, cu consecinţa că anumite drepturi - cum ar fi compensaţia în cazul anulării zborului la mai puţin de două săptămâni de la data plecării - nu pot fi invocate.
Uniunea Europeană este singura zonă din lume unde cetăţenii sunt protejaţi printr-un un set complet de drepturi ale pasagerilor - indiferent dacă este vorba de călătorii cu avionul, transport naval, feroviar, cu autobuzul sau autocarul. Transportatorii trebuie să ofere pasagerilor al căror serviciu a fost anulat, posibilitatea de rambursare (a biletelor) sau redirecţionare. Transportatorii trebuie să asigure mese şi cazare. În ceea ce priveşte compensaţiile, regulile diferă în funcţie de modalitatea de transport.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național