Comisia Europeană și-a îmbunătățit estimările privind creșterea economiei românești la 3,9%, în 2022
Telex » Știri 15 iulie 2022
Datorită unei creșteri surprinzătoare de 5,2% în primul trimestru, Comisia Europeană a decis să își îmbunătățească estimările privind evoluția economiei românești în acest an, de la 2,6% cât anticipa în luna martie până la 3,9%, conform previziunilor economice de vară, relatează Agerpres. În schimb, Executivul comunitar și-a revizuit în jos estimările referitoare la evoluția economiei românești în 2023, de la 3,6% până la 2,9%, în contextul în care se așteaptă la o încetinire a ritmului de creștere atât la nivel mondial, cât și la nivelul UE.
„Grație acestei performanțe foarte puternice din primul trimestru, creșterea PIB pentru întreg anul 2022 a fost revizuită în sus la 3,9%. Pentru 2023, însă, este justificată o revizuire în jos la 2,9%, în linie cu perspectivele privind încetinirea creșterii economiei mondiale și în Uniunea Europeană. Consumul privat și investițiile urmează să fie principalele motoare de creștere atât în acest an, cât și anul următor, în timp ce exporturile nete vor acționa ca o frână asupra PIB și vor duce la o adâncire a deficitului comercial”, susține Comisia Europeană.
În același timp, Comisia Europeană și-a majorat semnificativ prognoza de inflație pentru acest an în cazul României, de la 8,9% până la 11,1%, urmând ca în 2023 inflația să se reducă la 7,2%, un declin mai modest față de cel prognozat în primavară, când Executivul comunitar miza, în cazul României, pe o inflație 5,3% în 2023. „Prețurile urmează să continue să crească de-a lungul intervalului de prognoză din cauza energiei, deoarece nu toți consumatorii sunt acoperiți de schema de plafonare și numeroase contracte de furnizare de electricitate și gaze vor fi renegociate în perioada următoare. O explozie a prețurilor pentru această componentă a indicelui de inflație este așteptată în luna aprilie 2023, când va expira schema de plafonare. De asemenea, prețurile la alimente urmează să crească și ele având în vedere tendințele globale și lipsurile provocate de război. Inflația medie anuală este prognozată la 11,1% în 2022, pentru a încetini la 7,2% în 2023, pe măsură ce prețurile la energie se vor modera și vor începe să se resimtă efectele de bază. Dinamicile salariale mai puternice decât se estimează în prezent reprezintă un risc la adresa prognozei de inflație”, susține Comisia Europeană.
La nivelul întregii Uniuni Europene, Executivul comunitar a anunțat că războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei continuă să afecteze negativ economia UE, orientând-o către o creștere mai redusă și o inflație mai ridicată în comparație cu previziunile din primăvară.
Conform previziunilor economice (intermediare) din vara anului 2022, economia UE va crește cu 2,7% în 2022 și cu 1,5% în 2023. În zona euro se anticipează o creștere de 2,6% în 2022, cu un ritm mai moderat, de 1,4%, în 2023. Se estimează că inflația medie anuală va atinge niveluri istorice maxime în 2022, și anume 7,6% în zona euro și 8,3% în UE, înainte de a scădea în 2023 la 4% și, respectiv, 4,6%.
Comisia Europeană publică în fiecare an două seturi de previziuni detaliate (în primăvară și în toamnă) și două seturi de previziuni intermediare (în iarnă și în vară). Previziunile intermediare cuprind valorile anuale și trimestriale ale PIB-ului și ale inflației tuturor statelor membre pentru anul în curs și pentru anul următor, precum și date agregate pentru UE și zona euro.
Următoarele previziuni ale Comisiei Europene vor fi cele economice din toamna anului 2022, a căror publicare este prevăzută pentru luna noiembrie 2022.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice