CE: Noi pași în direcția creării pilonului european al drepturilor sociale
Numărul 3, 31 ian. - 6 feb. 2017 » Direct de la sursă
Comisia Europeană (CE) a făcut un nou pas în direcția creării unui pilon european al drepturilor sociale, organizând la Bruxelles o conferință la nivel înalt pe această temă. Peste 600 de reprezentanți ai autorităților statelor membre, instituțiilor UE și societății civile au purtat discuții referitoare la crearea unei Europe „mai sociale și mai echitabile”.
De la anunțarea acestei inițiative de către președintele CE, Jean-Claude Juncker, în septembrie 2015, a avut loc o amplă dezbatere cu autoritățile UE, cu statele membre, cu partenerii sociali, cu societatea civilă și cu cetățenii privind conținutul și rolul acestui pilon, precum și modul de asigurare a echității, a justiției sociale în Europa. Discuțiile de la recenta reuniune au marcat finalul acestui proces și vor ajuta Comisia să își elaboreze propunerea privind pilonul european al drepturilor sociale, prevăzută, în principiu, pentru luna martie. Cu ocazia evenimentului de la Bruxelles, președintele CE a anunțat că va găzdui, împreună cu prim-ministrul Suediei, Stefan Löfven, un „Summit social pentru locuri de muncă și creștere echitabilă”, care se va desfășura la Gothenburg, la 17 noiembrie 2017. În contextul acestui summit, părțile interesate vor avea ocazia să discute despre prioritățile și inițiativele de politică stabilite la nivel european și să vadă cum ar putea Uniunea Europeană, statele membre și partenerii sociali de la toate nivelurile să obțină rezultatele scontate în ceea ce privește prioritățile lor economice și sociale comune. Obiectivul summitului va fi acela de a reuni șefii de stat sau de guvern, partenerii sociali și alți parteneri esențiali pentru a colabora în vederea promovării unor locuri de muncă și a unei creșteri economice echitabile.
„De la începutul mandatului meu am precizat în mod clar că doresc o «Europă mai socială». Împreună am făcut deja pași importanți în această direcție. Anul acesta va fi un an crucial. După consultarea publică amplă este timpul să creăm pilonul european al drepturilor sociale. Summitul social din Suedia ne va ajuta să creăm impulsul necesar și să punem prioritățile sociale acolo unde le este locul: printre prioritățile absolute ale agendei europene”, a declarat Jean-Claude Juncker.
CE a organizat o amplă consultare publică în domeniu, ce a luat sfârșit în decembrie 2016 și la care s-au primit 16.000 de contribuții. Totodată, Parlamentul European a adoptat recent o rezoluție referitoare la pilon. Comitetul Regiunilor a contribuit cu un aviz, iar partenerii sociali europeni și naționali, cu rapoartele.
Context
Crearea unei Europe „mai sociale și mai echitabile” reprezintă o prioritate a actualei Comisii. În discursul său din 2015 privind starea Uniunii, de la Strasbourg, președintele Juncker a anunțat că dorește să dezvolte un pilon european al drepturilor sociale. Pilonul european al drepturilor sociale va completa acquis-ul social al UE, pentru a orienta politicile într-o serie de domenii esențiale pentru buna funcționare și echitatea piețelor muncii și ale sistemelor de protecție socială din statele membre, pentru persoanele aflate atât în interiorul, cât și în afara pieței forței de muncă: lucrători, persoane în căutarea unui loc de muncă și șomeri. UE pune în aplicare misiunea și obiectivele sale sociale în temeiul articolului 153 din TFUE (Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene – n. red.) cu privire la politica socială. Principiile propuse nu înlocuiesc drepturile existente, ci oferă o modalitate de a evalua și de a apropia, în vederea optimizării, performanța politicilor sociale și de ocupare a forței de muncă naționale. Odată instituit, pilonul va deveni cadrul de referință pentru a verifica performanțele sociale și de ocupare a forței de muncă ale statelor membre participante, pentru a impulsiona procesul de reforme la nivel național și pentru a servi drept punct de reper pentru procesul de convergență reînnoit din cadrul zonei euro.
„Ținând seama de faptul că statele membre participante la pilon vor fi încurajate să ia măsuri în domeniile de care acestea sunt, în principal, responsabile, pilonul abordează și domeniile în care UE nu are competențe și nicio intenție să adopte legi, dar în care orientările și schimbul de practici ar fi de dorit”, se precizează într-un comunicat al Reprezentanței Comisiei Europene în România.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial