Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Au fost selectate primele 17 „universități europene”; 3 instituții de învățământ superior din România, printre câştigători

Au fost selectate primele 17 „universități europene”; 3 instituții de învățământ superior din România, printre câştigători

Numărul 24-25, 2-15 iulie 2019  »  Direct de la sursă

Comisia Europeană (CE) a anunțat instituțiile de învățământ superior din întreaga Europă care vor face parte din primele alianțe ale „universităților europene”. Trei instituţii de învăţământ superior din ţara noastră se află printre universitățile selectate şi vor fi incluse în aceste prime alianţe. Astfel, Universitatea din București va face parte din „CIVIS – Alianţa europeană universitară civică”, Universitatea Tehnică de Construcții Bucureşti va face parte din „CONEXUS – Universitatea europeană pentru sustenabilitatea zonelor urbane costiere”, iar Școala Națională de Studii Politice și Administrative va face parte din alianţa „CIVICA – Universitatea europeană de ştiinţe sociale”.

Potrivit unui comunicat al Executivului comunitar, din cele 54 de cereri primite, au fost selectate 17 universități europene implicând 114 de instituții de învățământ superior din 24 de state membre, pe baza unei evaluări realizate de 26 de experți externi independenți, inclusiv rectori, profesori și cercetători, numiți de Comisie. Universitățile europene sunt alianțe transnaționale ale instituțiilor de învățământ superior din întreaga UE, care împărtășesc o strategie pe termen lung și promovează valorile și identitatea europeană. Inițiativa este menită să consolideze în mod semnificativ mobilitatea studenților și a cadrelor didactice și să promoveze calitatea, caracterul incluziv și competitivitatea învățământului superior european.

Universitățile europene selectate cuprind o gamă largă de instituții de învățământ superior din întreaga UE, de la universități de științe aplicate, universități tehnice și universități de arte frumoase până la universități polivalente și care desfășoară activități intense de cercetare. „Universitățile europene vor deveni campusuri interuniversitare, în cadrul cărora studenții, doctoranzii, cadrele didactice și cercetătorii vor putea circula fără opreliști. Ei își vor pune în comun expertiza, platformele și resursele pentru a furniza programe de învățământ sau module comune care să acopere diverse discipline. Aceste programe de învățământ vor fi foarte flexibile și vor permite studenților să își personalizeze educația și să aleagă ce, unde și când să studieze și să obțină o diplomă europeană. Universitățile europene vor contribui, de asemenea, la dezvoltarea economică durabilă a regiunilor în care sunt situate, întrucât studenții lor vor colabora îndeaproape cu întreprinderi, autorități municipale, cadre universitare și cercetători pentru a găsi soluții la provocările cu care se confruntă regiunile respective”, se precizează în comunicatul CE.

În total, un buget de până la 85 de milioane euro este disponibil pentru primele 17 „universități europene”. Fiecare alianță va primi până la 5 milioane euro în următorii trei ani, pentru a-și pune în aplicare planurile și a pregăti calea pentru alte instituții de învățământ superior din UE. Progresele lor vor fi monitorizate îndeaproape.

Prima cerere de propuneri, împreună cu o a doua cerere care urmează să fie lansată în această toamnă, va testa diferite modele, pentru a pune în aplicare noul concept de universități europene și potențialul acestuia de a stimula învățământul superior. Pentru următorul buget pe termen lung al UE din perioada 2021-2027, Comisia a propus implementarea integrală a universităților europene în cadrul programului Erasmus+, cu un buget majorat în mod semnificativ. În timp ce unele alianțe sunt polivalente și acoperă toate disciplinele, altele sunt, de exemplu, axate pe sustenabilitatea zonelor urbane costiere, pe științele sociale sau pe sănătatea globală. Fiecare alianță este alcătuită în medie din șapte instituții de învățământ superior din toate regiunile Europei, conducând la noi parteneriate. Acest lucru reflectă distribuția cererilor primite din partea diferitelor țări.

Reamintim că această nouă inițiativă a fost propusă liderilor UE de Comisie înainte de Summitul social de la Göteborg din noiembrie 2017. Inițiativa a fost aprobată de Consiliul European în decembrie 2017, care a făcut apel la crearea a cel puțin 20 de universități europene până în 2024; inițiativa face parte din eforturile de creare a unui Spațiu european al educației până în 2025. (Al.R.)

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.