Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Comisia Națională de Incluziune Socială a fost operaționalizată

Comisia Națională de Incluziune Socială a fost operaționalizată

Telex » Știri 21 mai, 9:00  

Comisia Națională de Incluziune Socială a fost operaționalizată și va avea un rol important în implementarea angajamentelor asumate de România în documentele internaționale în promovarea coeziunii sociale, informează Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), citat de Agerpres. Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, a prezidat luni prima reuniune a Comisiei Naționale de Incluziune Socială (CNIS).

CNIS coordonează eforturile de prevenire și combatere a sărăciei și riscului de excluziune socială. La nivel central, promovarea incluziunii sociale este asigurată prin CNIS și compartimentele de incluziune socială din cadrul autorităților publice centrale, acoperind domenii precum protecția socială, ocuparea forței de muncă, locuirea, educația, sănătatea, digitalizarea și securitatea personală.

"Am operaționalizat Comisia Națională de Incluziune Socială, un organism esențial pentru coordonarea, monitorizarea și evaluarea strategiei naționale privind incluziunea socială și reducerea sărăciei. CNIS are un rol important și în implementarea angajamentelor asumate de România în documentele internaționale în promovarea coeziunii sociale", a declarat Simona Bucura-Oprescu, potrivit unui comunicat al MMSS.

În cadrul acestei ședințe, desfășurate atât fizic, cât și online, a fost aprobat Regulamentul de Organizare și Funcționare al CNIS. De asemenea, au fost stabilite procedurile de selecție pentru reprezentanții din mediul academic, ONG-uri și parteneri sociali care vor avea rol de observatori în cadrul comisiei. Printre temele discutate s-au numărat prioritățile naționale actuale în domeniul incluziunii sociale și raportul anual de monitorizare a Strategiei naționale privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2022 - 2027.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.