MyWIZ - Business în cloud
Compania Naţională de Investiţii implementează Registrul electronic

Compania Națională de Investiții implementează Registrul electronic

Telex » Știri 28 noiembrie 2019  

Compania Naţională de Investiţii (CNI), societate care îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA), a început să implementeze Registrul electronic prin care se poate urmări traseul solicitărilor de finanţare depuse în cadrul companiei, a anunţat MLPDA. Astfel, fiecare beneficiar care a depus o solicitare în cadrul CNI poate verifica stadiul documentului depus, accesând secţiunea VERIFICA STADIU DOCUMENT de pe site-ul companiei www.cni.ro şi introducând numărul de corespondenţă cu care a solicitat înregistrarea documentului în CNI. Totodată, în vederea transparetizării stadiului de implementare a proiectelor aflate în evidenţa CNI, acccesând site-ul CNI (www.cni.ro), secţiunea Proiecte, se pot consulta informaţii cu privire la etapa de implementare în care se află un anumit proiect. Persoanele interesate pot vizualiza în această secţiune informaţii precum: lista cu cele peste 1.800 de obiective finalizate de CNI din anul 2002 şi până în prezent; lista cu cele peste 390 de obiective contractate şi aflate în diferite stadii de implementare; lista cu cele aproximativ 190 de obiective aflate în procedură de achiziţie; lista celor peste 4.000 de obiective cuprinse pe Listele sinteză ale subprogramelor implemntate de CNI prin Programul Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.