Companiile de software de pe piețele emergente: provocări pentru depăşirea fazei de start-up
Numărul 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016 » Conectarea la era digitală
PwC, în colaborare cu International Data Corp., a clasificat primele 30 de companii de software provenind din piețele emergente și a identificat câteva caracteristici interesante. Acestea au unele însuşiri comune, cum ar fi experiența și înțelegerea piețelor locale şi avantaje comune (structuri de costuri reduse, cultura antreprenorială, demografie) și se confruntă cu aceleași provocări (cum ar fi distanța, accesul la finanțare, nivelul de încredere). Liderii companiilor respective au depășit obstacolele și au maximizat avantajele pentru a-şi face firmele cunoscute fie drept competitori redutabili, fie ca parteneri de valoare.
Din cele 30 de companii incluse în clasamentul mondial, 13 îşi au sediul în China și aproape o treime în Europa de Est și Rusia, în timp ce 7 au sediul în Asia/Pacific, în afara Chinei, în principal în India și Coreea. Producătorul român Bitdefender s-a clasat pe locul al 17-lea în clasamentul celor mai mari companii de software provenind din piețele emergente din lume pe baza cifrei anuale de afaceri.
România, avantaje competitive şi comparative
Potrivit reprezentanţilor PwC, distribuția geografică ilustrează unele caracteristici comune interesante. În țările din Europa de Est se resimte moștenirea sistemului de învățământ din regiune, cu un accent puternic pe matematică și științe, care continuă până în zilele noastre, fapt reflectat şi de accentul mare pus de aceste țări pe securitatea informatică. Prin urmare – spun analiştii PwC –, nu este de mirare că lista este compusă din mai multe companii de securitate IT, inclusiv Bitdefender din România. „Expertiza noastră în domeniul IT a fost dezvoltată de-a lungul mai multor decenii. România a fost una dintre primele zece țări care a construit și proiectat calculatoare în anii 1950”, a declarat Florin Talpeș, CEO Bitdefender. Estimări recente arată că ţara noastră se află printre primele 10 state în ceea ce privește profesioniștii IT certificați pe cap de locuitor și viteză de Internet în bandă largă (broadband).
„Există un potențial semnificativ pe piața IT din Romania. Liderii de piață au demonstrat deja că au capacitatea de a concura cu produse și servicii inovatoare la nivel global. Dar, companiile locale de software trebuie să depășească obstacolele în ceea ce privește asigurarea accesului la finanțare într-o piață financiară și de capital care nu este foarte sofisticată. De asemenea, trebuie să investească în echipe de management capabile să aducă afacerea pe scena mondială şi să o conecteze la rețelele potrivite. Start-up-urile, în special, se confruntă cu un deficit critic de capital, iar autoritățile române trebuie să elaboreze metode de a crea un ecosistem antreprenorial care să poată stimula inovația și să genereze oportunități de afaceri. Am putea spune că generația IT de aur, care a ieșit de pe băncile școlii tradiționale românești și a pășit direct în economia liberă din anii 1990, a reușit să inspire generația următoare. Acest transfer a fost favorizat și de unele măsuri fiscale adoptate de autorități în decursul anilor, care au contribuit la reducerea «exodului de creiere» (brain drain) către țările mai dezvoltate. Acum este timpul ca autoritățile române să încurajeze inovația, cercetarea și dezvoltarea pentru a ajuta industria să reducă dependența de servicii de externalizare și să genereze mai multe produse și servicii cu valoare adăugată”, este de părere Florin Deaconescu, liderul Grupului de Servicii pentru Tehnologie, Media și Telecomunicații (TMT), PwC România.
Studiul PwC relevă că furnizorii de software de pe piețele emergente au mai multe avantaje. „În timp ce în trecut piața locală a produselor de software pentru consumatorii individuali era ca şi inexistentă, iar piața de produse de software pentru clienţii corporate limitată, în prezent acest scenariu nu mai este valabil. Dispozitivele mobile conectează consumatorii din orice piață emergentă, din Kenya până în Coreea. Acest lucru deschide oportunități uriașe, atât pentru aplicațiile dedicate consumatorilor, cât și pentru cele centrate pe client, care permit consumatorilor să acceseze informații back-end”, se arată într-un comunicat al PwC România. Forța piețelor în curs de dezvoltare este conferită şi de structura costurilor: costul pentru dezvoltarea de software pe piețele emergente este unul relativ mic, ceea ce permite companiilor să fie mai competitive pe piața mondială.
Deficitele de vizibilitate și de notorietate, dezavantaje majore pentru firmele de pe pieţele emergente
În ciuda tuturor acestor avantaje există şi o serie de dezavantaje, spun analiştii PwC: cu toate că cele 30 de companii şi-au dovedit stabilitatea, există o întrebare în ceea ce privește viabilitatea lor: pot trece dincolo de faza de start-up? „Acești jucători se confruntă cu riscuri pe termen lung. Clienții și partenerii lor trebuie să aibă încrederea că ei vor continua să existe pe piață şi mâine. Având în vedere faptul că țările dezvoltate tind să apeleze la companii de renume sau în care au încredere, companiile de pe piețele emergente pot suferi din cauza lipsei de vizibilitate și nivelului scăzut de notorietate a brand-ului”, se mai punctează în comunicat. Totodată, sunt şi alte probleme care le afectează, în special de tip economic și financiar. De asemenea, aceste companii se confruntă cu „exodul creierelor” (brain drain), care face referire la tendința persoanelor cu capacitate de muncă şi cu un nivel ridicat de educație să caute locuri de muncă în țările dezvoltate. „Unele guverne, printre care şi cel al României din păcate, nu au mai investit în învățământul superior așa cum o făceau înainte, în special în domeniile științifice”, a subliniat Florin Deaconescu, adăugând că tiparele de migrație arată faptul că unii oameni talentați sunt încă în căutarea unor oportunități mai bune în altă parte. Aceste provocări – spun autorii clasamentului – explică parțial de ce cifra de afaceri a primelor 30 de companii de software de pe piețele emergente reprezintă doar 1,4% din veniturile globale ale industriei de software. (Al.R.)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial