Companiile germane se așteaptă la o recesiune ușoară în 2023
Numărul 1, 11-17 ian. 2023 » Lumea în care trăim
Companiile germane se așteaptă ca, în acest an, prima economie a Europei să înregistreze doar o recesiune ușoară, în pofida obstacolelor provocate de criza energetică, probleme în aprovizionarea cu materii prime și o economie mondială călduță, arată rezultatele unui sondaj efectuat de Reuters în rândul principalelor asociații de business din Germania, relatează Agerpres. Oficial, guvernul german prognozează un avans al economiei de 1,4% în 2022, urmând a se contracta cu 0,4% anul viitor.
"Ultimul trimestru din 2022 și începutul lui 2023 este posibil să fie însoțite de un declin al activității economice. Cu toate acestea, ne așteptăm doar la o contracție ușoară", a declarat Siegfried Russwurm, președintele Federației Industriilor Germane (BDI).
În ultimele săptămâni au apărut semnale că economia germană ar putea evita o gravă recesiune economică declanșată de problemele în aprovizionarea cu energie apărute ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia. De exemplu, în luna noiembrie, rata anuală a inflației a scăzut la 11,3%, de la un maxim istoric de 11,6% în luna octombrie, pe măsură ce avansul prețurilor la energie s-a redus.
Siegfried Russwurm a avertizat, însă, că ritmul de creștere a economiei germane va rămâne unul modest până în 2024, în condițiile în care cererea slabă la nivel mondial va afecta economia germană dependentă de exporturi.
Asociația Camerelor Germane de Industrie și Comerț (DIHK) a apreciat și ea că există multe semnale care arată că perturbările de-a lungul lanțurilor de aprovizionare încep să se reducă gradual. "Prețurile la containerele de marfă se apropie din nou de valorile normale pe termen lung, iar blocajele din porturile internaționale se reduc încet", a declarat președintele DIHK, Peter Adrian. "Dacă autoritățile chineze vor implementa măsurile de relaxare a politicii zero-COVID, așa cum au anunțat, acesta va fi un semnal pozitiv pentru lanțurile globale de aprovizionare", a adăugat Peter Adrian.
Totuși, DIHK a avertizat că prețurile mari la energie și înrăutățirea sentimentului consumatorilor afectează perspectivele pentru 2023.
Confederația Germană a Meșteșugarilor (ZDH) a evocat un scenariu similar, subliniind faptul că au fost lansate semnificativ mai puține comenzi pentru anul următor. "Carnetul de comenzi ne va duce până la începutul primăverii, dar există multe semne de întrebare pentru perioada de după", a spus secretarul general de la ZDH, Holger Schwannecke. Totuși, Asociația Germană pentru Comerț Angro și Exterior (BGA) spune că situația este în continuare robustă în multe sectoare ale economiei. Președintele BGA, Dirk Jandura s-a declarat încrezător că firmele vor intra pe o traiectorie mai încurajatoare în perioada primăverii.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice