Companiile listate la BVB au oferit investitorilor creșteri de 100 procente în ultimii cinci ani
Numărul 11, 22-28 mar. 2023 » Piața de capital
Piața de capital din România a început anul cu o serie de creșteri semnificative la nivelul tuturor indicilor. Astfel, potrivit unui comunicat al Bursei de Valori București (BVB), toți indicii BVB se aflau pe plus la finalul primelor două luni din acest an. Companiile listate la BVB și incluse în indicele BET-TR, care include și dividendele, au încheiat primele două luni din 2023 cu un avans de 5,55%. Indicele BET-TR a închis ultima ședință de tranzacționare din februarie la un nivel de 23.944 puncte. Cea mai mare creștere a fost înregistrată la nivelul indicelui care include companiile din energie și utilități, BET-NG urcând cu 9,4%.
Listările de instrumente financiare au continuat la BVB. Concret, 7 listări au avut loc doar în primele două luni: 5 obligațiuni corporative în valoare de 425 milioane euro, o listare de acțiuni de aproape 1 milion euro, și listarea celui de-al doilea ETF (Exchange Traded Fund – fond tranzacționat la bursă, n.r.) la BVB. Tot în acest timp, a avut loc și un transfer de pe AeRO pe Piața Principală. Din perspectiva evenimentelor corporative, investitorii de la BVB analizează rezultatele financiare anunțate de companiile listate și urmăresc cu interes propunerile de dividend.
Potrivit reprezentanților BVB, piața de capital din România a supraperformat prin comparație cu o serie de indici reprezentativi. Astfel, în ultimii 5 ani, companiile din indicele BET-TR au oferit investitorilor creșteri de 99,1%, exprimate în moneda unică europeană, peste nivelul oferit de indicele american S&P500 (+84,2%) și mai mult decât dublu față de indicele european STOXX600 (+41,6%), potrivit datelor BVB și Refinitiv. „În același orizont de timp, performanța exprimată în moneda unică europeană a indicilor de tip total return FTSE Emerging Markets a fost de 11,7%, iar cea a MSCI Frontier Markets de +1%. Performanța trecută nu reprezintă o garanție a performanței viitoare, iar piețele financiare pot performa diferit în viitor”, se menționează în comunicat.
„Piața românească de capital le-a adus celor care au investit creșteri de 100% în ultimii 5 ani. Din perspectiva indicelui BET-TR, care include și dividendele, România a performat mult mai bine decât indicele american S&P500 sau indicele european STOXX600. Aceasta arată faptul că investitorii, locali și străini, au încredere în companiile românești și în capacitatea acestora de a se dezvolta. Valoarea totală a acțiunilor și obligațiunilor listate la BVB în primele două luni ale acestui an a ajuns la 426 milioane euro. Privim anul 2023 cu încredere, vedem semnale importante în ceea ce privește continuarea rundelor de finanțare, iar anticipata listare a Hidroelectrica va reprezenta un catalizator pentru investitori”, a declarat Radu Hanga, președintele BVB.
La rândul său, Adrian Tănase, directorul general al BVB, a menționat: „Din perspectiva lichidității, se observă că investitorii sunt în așteptare. Pe de o parte, investitorii de la BVB analizează rezultatele financiare anunțate de companiile listate și urmăresc cu interes propunerile de dividend. Pe de altă parte, piața așteaptă noi listări și cea mai semnificativă listare anunțată pentru acest an este cea a Hidroelectrica. Un element pozitiv important este că Ministerul Finanțelor va continua să deruleze cu frecvență trimestrială emisiunile de titluri de stat Fidelis. Privind dincolo de volatilitatea de moment, datele ne arata că piața de capital este o soluție eficientă pentru economisire. Un exemplu pe termen mediu ne arată că investitorii care ar fi investit în companiile din structura indicelui BET în urmă cu cinci ani și-ar fi dublat astăzi valoarea investițiilor, incluzând aici și dividendele. Cel mai important mesaj pentru investitori este să nu se sperie de volatilitate, să își diversifice investițiile și să aibă un orizont pe termen mediu sau lung”.
Evoluția pozitivă a pieței de capital la începutul acestui an vine după un an 2022 marcat de volatilitate și incertitudini. La nivelul pieței de capital românești s-au înregistrat în 2022 noi maxime la capitolul valoare totală de tranzacționare, lichiditate medie zilnică și număr de tranzacții. Astfel, BVB a atins un nou record în 2022 în ceea ce privește valoarea totală de tranzacționare realizată pe toate piețele cu toate tipurile de instrumente financiare după ce tranzacțiile totale au depășit 24 miliarde lei, în creștere cu 11% față de nivelul din 2021. Tot la nivelul anului trecut, lichiditatea medie zilnică de tranzacționare pentru toate tipurile de instrumente financiare listate pe Piața Reglementată (PR) și Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT) a crescut cu 11% și a ajuns la 95,6 milioane lei. Investitorii au realizat în 2022 un nou record în ceea ce privește numărul de tranzacții cu toate tipurile de instrumente financiare realizate pe toate piețele: peste 1,67 milioane de tranzacții. În același timp, incertitudinile internaționale au condus la scăderi ale pieței, de 1,9% pentru indicele BET-TR, la finalul anului trecut.
Numărul investitorilor de pe piața de capital din România a continuat să crească și a ajuns la finalul lui 2022 la 133.000 de investitori, potrivit datelor Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI). Prin comparație, la finalul anului 2021 erau aproape 82.000 de investitori. „Acest lucru înseamnă o creștere de 62% realizată într-un singur an. Mai mult, cifra de 133.000 de investitori reprezintă un nou maxim istoric pentru piața de capital din România. Continuarea rundelor de finanțare derulate prin BVB reprezintă un aspect puternic pozitiv și vine după ce anul trecut la BVB au fost realizate 42 de runde de finanțare. Valoarea totală a rundelor de finanțare a ajuns în 2022 la 1,9 miliarde euro, fiind foarte aproape de maximul din 2021, de 2 miliarde euro. În ultimii 4 ani, la BVB s-au derulat 149 de runde de finanțare care au totalizat 6,1 miliarde euro. Din cele 149 de runde, 38 au fost emisiuni de acțiuni și 111 emisiuni de obligațiuni”, subliniază reprezentanții BVB.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice