Companiile medicale și farmaceutice au închiriat cea mai mare suprafață de birouri, în primele nouă luni
Telex » Știri 9 noiembrie 2021
Companiile medicale și farmaceutice au închiriat cea mai mare suprafață de birouri pentru clinici medicale, spitale sau sedii centrale, în primele nouă luni din 2021, aproximativ 23% din totalul pieței, depășind ca pondere firmele din domeniul IT&C, care au cumulat 22%, relevă o analiză de specialitate, citată de Agerpres. Astfel, conform monitorizării ESOP Consulting, în perioada analizată, s-a înregistrat și o creștere a cererii totale venite din rândul companiilor medicale, acestea tranzacționând în acest an, în total, o suprafață de 31.540 mp spații de birouri în București, în condițiile în care au închiriat 10.280 mp, pe întregul an 2020.
„La sfârșitul anului 2019, înainte de intrarea în perioada de pandemie, 50% din totalul spațiilor de birouri închiriate în București erau pentru angajații companiilor de IT&C, acest domeniu ocupând primul loc detașat în ponderea chiriașilor. În primele trei trimestre din acest an, domeniul IT&C a fost depășit pentru prima dată de către domeniul medical, cererea pentru astfel de spații crescând substanțial. Criza sanitară generată de pandemia de COVID-19 a creat nevoia de mai multe servicii și produse medicale și credem ca acest lucru se vede în creșterea ponderii cererii venită de la companiile medicale. În același timp, necesitatea de a lucra de acasă datorită riscului sanitar a determinat multe companii din domeniul IT să adopte munca hibridă, astfel încât planurile de relocare sau extindere a spațiilor de birouri au fost amânate. Credem însă că vor urma relocări în rândul companiilor de IT în 2022-2023, când pandemia va scădea semnificativ în intensitate, pentru a oferi angajaților spații de birouri adaptate pentru munca hibridă și în clădiri care au implementat măsuri de reducere a riscurilor generate de COVID 19”, explică Alexandru Petrescu, managing partner la ESOP Consulting / CORFAC International.
Datele centralizate arată, totodată, că, înainte de pandemie, în ultimii trei ani, între 2017 și 2019, cererea venită din partea companiilor IT&C, BPO și SSC a dominat piața închirierii spațiilor de birouri. Ulterior, în 2020, cererea de birouri pentru angajați din cele trei domenii de activitate s-a diminuat, iar în acest an există premisa să se mențină la un nivel similar anului anterior.
Potrivit sursei citate, anul trecut, segmentul de IT&C, BPO și SSC s-a mai restrâns ca volum, dar și ca pondere în totalul tranzacțiilor coborând de la jumătate, la o treime din totalul tranzacțiilor. În ascensiune, au fost firmele din domeniile Servicii profesionale, cu 16% din suprafața închiriată și Financiar (14%) și Medical și farmaceutic (10%).
Pentru prima parte a anului în curs, cererea provenită din partea companiilor IT&C a fost apropiată cu cea a firmelor din domeniul medical, iar a doua parte din 2021 a fost depășită cu un procent. În acest sens, companiile medicale din farmaceutice au contractat 23% din totalul suprafeței de birouri destinată închirierii, față de IT&C - cu o pondere de 22%.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național