Companiile trebuie să depună anual la ONRC o informare privind acționarii
Telex » Știri
20 februarie 2020
Companiile vor trebui să depună anual o informare privind beneficiarul real al persoanei juridice, adică acționarii care dețin cel puțin 25% din acțiuni, dar și la înmatriculare sau ori de câte ori intervine o modificare, a anunţat Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), informează Mediafax. Nedepunerea de către reprezentantul legal a declaraţiei privind datele de identificare ale beneficiarului real, anual sau ori de câte ori intervine o modificare, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.
Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii se realizează de organele cu atribuţii de control ale Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi ale unităţilor sale teritoriale şi de către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălări Banilor, prin agenţi constatatori proprii.
Dacă în termen de 30 de zile de la data aplicării sancţiunii contravenţionale reprezentantul persoanei juridice nu a depus declaraţia privind datele de identificare a beneficiarului real, la cererea ONRC, tribunalul sau, după caz, tribunalul specializat va putea pronunţa dizolvarea societăţii.
În cazul societăţilor înregistrate până la 21 iulie 2019, data intrării în vigoare a legii, termenul de depunere este de 12 luni de la intrarea în vigoare a legii, respectiv până la data de 21 iulie 2020.
Declarația privind datele de identificare a beneficiarilor reali se depune, prin grija reprezentantului legal, la oficiul registrului comerţului unde este înmatriculată societatea spre înregistrare în Registrul beneficiarilor reali, ţinut de ONRC.
În anul 2020, persoanele juridice înmatriculate până la data întrării în vigoare a legii, supuse obligației de depunere a declarației privind beneficiarul real, vor depune o singură declarație, după aprobarea situaţiilor financiare anuale.
Cererile de înregistrare având ca obiect depunerea declarațiilor menţionate pot fi depuse la ghișeu, online sau prin corespondență, cu confirmare de primire. Cererea transmisă în formă electronică va avea încorporată, ataşată sau logic asociată semnătura electronică extinsă.
În cazul cererilor depuse online sau prin corespondență, se vor anexa declarațiile privind beneficiarii reali, în formă autentică.
Art Safari își consolidează statutul de „cel mai mare organizator de expoziții din Europa de Est”
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului