O recentă informație publicată de Oficiul European de Statistică (Eurostat) oferă profesioniștilor contabili o largă deschidere spre cunoașterea și aprofundarea unor fenomene și procese esențiale din economie, cu impactul lor firesc în sfera socială. Este vorba despre situarea României pe primul loc în Uniunea Europeană (UE) în privința ritmului de creștere, în intervalul 2010-2018, a productivității reale a muncii pe o persoană angajată. Adică, în aproape întreaga perioadă post-criză, sporul de productivitate, în parametrii enunțați, a fost de 42,7 procente. Țările care s-au situat pe locurile următoare au înregistrat creșteri în jur de 24%-25%.

Când se recurge la astfel de calcule, care includ obligatoriu numeroase comparații, se cuvine să se țină seama și de punctul de pornire, de referențialul analizei. Or, se știe că nivelul de dezvoltare a economiei românești imediat după criză a fost sub media pe UE, ceea ce a impus măsuri speciale pentru o mai rapidă diminuare a decalajelor față de țările dezvoltate, membre ale comunității economico-politice din care facem parte de peste un deceniu. Calea principală de acțiune a constituit-o și o constituie, în continuare, modernizarea economiei, în special prin promovarea noilor tehnologii. Acum, tendința fundamentală, la scară europeană și globală, constă în tranziția spre economia bazată preponderent pe inovare.

Există, desigur, numeroși indicatori care permit analize ample și nuanțate referitoare la locul și rolul țării noastre în procesele inovative definitorii pentru lumea în care trăim. De regulă, accentul se pune pe competitivitate, astfel încât atenția se îndreaptă, cu precădere, spre volumul și calitatea exportului. Și sub acest aspect, pe termen mai lung (de fapt, numai așa se pot emite judecăți de valoare valabile), respectiv de la începutul secolului al XXI-lea, în ierarhia mondială a exporturilor de bunuri, România a trecut de pe poziția a 54-a pe a 40-a, ceea ce indică un incontestabil progres. Analizele nu se pot, însă, opri la acest nivel de evaluare. Bunăoară, contează enorm, în totalul exporturilor, ponderea produselor de înaltă tehnologie. Acestea reprezintă, în cazul României, 10% din totalul exporturilor, în condițiile în care media pe UE este de 14,2%, iar pe plan global de 16,6% (aici intervine ponderea mare a SUA, ca și a altor țări din bazinul Pacificului, inclusiv China).

Întrucât vorbim despre productivitatea muncii, avem întreaga îndreptățire să punem accentul pe factorul uman. Și în această privință, datele statistice oficiale, omologate de Eurostat, ne arată clar „cum stăm”. La noi în țară, personalul angajat în domeniile decisive pentru progresul științifico-tehnic se află într-un raport de unu la patru față de totalul angajaților. La scara Uniunii Europene, acest raport este de aproape unu la doi (adică 46% din total).

Desigur, datele statistice oficiale care definesc procesele și fenomenele examinate în aceste însemnări sunt mult mai numeroase. Astfel, între multe alte criterii de comparare a gradului de competitivitate este strict necesar să se apeleze și la indicatori de vulnerabilitate. Dacă, de pildă, în totalul exporturilor, o pondere mare o are un număr relativ limitat de bunuri (cum ar fi, în cazul României, ponderea mare și foarte mare a produselor industriei auto), apariția unor conjuncturi nefavorabile poate să determine scăderi drastice ale activității productive, cu toate consecințele extrem de grave care decurg dintr-o asemenea situație, mai ales în planul degradării stării sociale a majorității populației. De aici, necesitatea asigurării unei diversități optime de produse competitive și extinderii piețelor care pot să absoarbă un volum mai mare de exporturi românești.

Cum se vede, chiar dacă pornim de la o statistică predominant pozitivă (precum dinamica productivității reale a muncii pe o perioadă concludentă) avem suficiente temeiuri să abordăm aspecte care indică vulnerabilități și provocări deloc neglijabile. Remarca este valabilă nu numai la nivel macroeconomic. Firmele care beneficiază de serviciile profesioniștilor contabili sunt confruntate, la rândul lor, cu situații care atestă, indubitabil, influențele stărilor de fapt la nivelul întregii economii naționale. Cele mai multe soluții decurg direct și indirect din ceea ce reprezintă tranziția spre economia bazată pe inovare, iar în aceste condiții promovarea noilor tehnologii, în special a celor specifice erei digitale, reprezintă direcția strategică de acțiune. Acestea sunt conexiuni esențiale între micro și macroeconomie, a căror existență și evoluție determină, într-o măsură tot mai mare, succesul fiecărei afaceri.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)