MyWIZ - Business în cloud
Concursuri pentru descrețirea frunților

Concursuri pentru descrețirea frunților

Numărul 5, 13-19 feb. 2018  »  Eveniment

Alexandra Rizea

În cronica vieții culturale actuale, consemnăm lansarea a două concursuri, unul consacrat COMEDIEI ROMÂNEȘTI și altul intitulat COMEDIA ȚINE LA TINEri. Ambele concursuri sunt organizate de Teatrul de Comedie din Capitală, reputat pentru poziția de top pe care o ocupă nu numai pe plan național, ci și internațional.

Cu toate că avem de-a face cu manifestări devenite, într-un anumit sens, tradiționale (Concursul de Comedie Românească se află la a XIII-a ediție, iar COMEDIA ȚINE LA TINEri, la a IX-a ediție), putem să vorbim și despre evenimente inedite, deoarece esența lor o constituie originalitatea, exprimată atât prin conținut, cât și prin formă. Când, de regulă, apar surprize plăcute, concretizate prin descoperirea de dramaturgi și regizori valoroși, îndeosebi din rândurile tinerilor, așa cum au confirmat edițiile anterioare, se poate considera, cu certitudine, că ineditul va domina – și de această dată – cele două concursuri.

Regulile de participare sunt detaliate pe site-ul Teatrului de Comedie, data-limită pentru depunerea proiectelor, a textelor, fiind 2 aprilie a.c. Câștigătorii vor fi anunțați la Gala Festivalului Comediei Românești – festCO 2018, care va avea loc la sfârșitul lunii mai.

Faptul că se asigură continuitatea unor manifestări de genul celor menționate reprezintă un incontestabil câștig cultural. Când se duc până la capăt, ediție de ediție, inițiative de anvergură, cu impact asupra unor secvențe reprezentative ale culturii, se poate aprecia, fără teama de a greși, că există șanse reale pentru fructificarea unui potențial creativ prețios, mai ales când este vorba despre tineri, așa cum și-au propus cele două concursuri.

Ceea ce se cere, de asemenea, remarcat este accentul pus pe comedie, pe ceea ce este menit să descrețească frunțile, să genereze bună dispoziție, să combată, prin râs și zâmbet, năravuri care ne fac viața mai grea, mai puțin luminoasă. În țara care îl are pe inegalabilul Caragiale drept spirit tutelar, în toate genurile literar-artistice care promovează comedia, ar fi de neînțeles (inacceptabil) dacă nu s-ar iniția, continua și aprofunda evenimente de amploarea și însemnătatea celor două concursuri.

Dacă ar fi să luăm în considerare afluxul publicului la spectacolele (nu numai de teatru) la care râsul este un antidot de neînlocuit la blazare, la încrâncenare, la amărăciune, la deziluzii, putem considera că există, în societatea noastră, potrivit legilor pieței de profil, o cerere mare de comedie, deseori mult mai mare decât oferta. Ne referim, desigur, la spectacolele de calitate, la cele care respectă standardele artei de înalt nivel, care nu au nimic în comun cu șușanelele. Nevoia de divertisment nu exclude, ci presupune calitatea unui mesaj consonant cu valorile unei societăți evoluate, cu cerințele civilizației contemporane. Este cunoscută maxima strămoșilor latini: „Castigat ridendo mores” („Râzând, îndreptăm moravurile”). Este, cu siguranță, esența mesajului la care ne referim. Dar nu numai atât: comedia are și o funcție estetică, ne apropie de ceea ce este frumos, luminos, prin contrast cu ceea ce strămoșii numeau „moravuri” de neacceptat.

Avem, deci, suficiente motive să apreciem orice inițiativă menită să promoveze comedia de calitate, domeniu al artei teatrale (și nu numai) în care își dau permanent întâlnire arta autentică și nevoia firească, pur omenească, de destindere, de manifestare a bucuriei de a trăi, laolaltă cu ceilalți spectatori, clipe de reală încântare față de replici spumoase, de sclipirile de inteligență care dau un farmec de neegalat existenței noastre cotidiene. Poate tocmai aici găsim zona în care comedia se află cel mai aproape de mintea și sufletul nostru.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.