Într-o publicație cu profil economic se afirma că „dispariția corelațiilor dintre dinamica productivității muncii și veniturile salariale medii este de natură a provoca preocupări majore în sfera economico-socială”. Citind fraza respectivă, ne punem, firesc, întrebarea: cum să „dispară corelațiile” câtă vreme indicatorii respectivi continuă să reflecte realități palpabile? Evident, nu este vorba despre nicio „dispariție”, ci – eventual – despre o dinamică a celor doi indicatori nefavorabilă sub aspect economico-social. „Corelația” indică un raport între două sau mai multe elemente, și nu caracterul acestui raport, în cazul nostru, unul pozitiv sau negativ. Pentru identificarea caracteristicilor unei anumite „corelații” este nevoie de precizări specifice, precum cele enunțate („favorabil” sau „nefavorabil”) și altele de același tip („pozitive” sau „negative”, „conjuncturale” sau de „lungă durată”, „interne” sau „externe”, „financiare” sau „nefinanciare” etc.).

Aproape că nu există analiză economică în care să nu avem de-a face cu diverse „corelații”. Din acest motiv, circulația, în scris ori verbală, a acestui substantiv este relativ mare. Din păcate, îl întâlnim și în construcții precum următoarele: „Legătura dintre aceste fenomene reprezintă o corelație obiectivă care se regăsește în conexiunea dintre ramuri”; „Raportul dintre input și output indică o relație de tipul unei corelații deloc întâmplătoare dacă avem în vedere relația dintre cauze și efecte”; „Conexarea cu care operează analistul răspunde necesității de a se corela datele statistice aferente într-o manieră care ține seama de înlănțuirea fenomenelor examinate”. Mai pot fi date numeroase alte exemple din aceeași categorie de erori.

„Legătura”, „raportul”, „corelația”, „conexiunea”, „înlănțuirea” etc. sunt noțiuni care definesc același proces, fenomen, mod de acțiune sau de interpretare. De aceea, prezența în aceeași frază a două sau mai multe asemenea cuvinte nu este altceva decât o concesie făcută pleonasmului.

Sigur, noțiunea „concesie” are aici o conotație negativă, iar acest fapt este de natură a mai semnala un derapaj lingvistic. Tot într-un articol pe teme economico-financiare am citit următoarea frază: „Indulgența față de abaterile de la rigorile profesiei nu reprezintă altceva decât un stil managerial concesiv, mult prea tolerant când este vorba despre o operațiune care cere multă responsabilitate”. Sigur, pledoaria pentru „rigoare” este bine-venită, dar nu cu „prețul” unor erori pe care autorul pretinde că le combate. „Indulgența”, „spiritul concesiv”, „toleranța” sunt sinonime. Așa că nici pleonasmele din fraza citată nu trebuie să fie tratate cu... „indulgență”. Chiar dacă se poate exprima și prin „spirit concesiv” sau „toleranță”. (T.B.)

(Copyright foto: Designed by Freepik)