Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Consilier de stat: La începutul noului mandat al Guvernului din 2025, subiectul asigurării obligatorii trebuie pus pe ordinea de zi

Consilier de stat: La începutul noului mandat al Guvernului din 2025, subiectul asigurării obligatorii trebuie pus pe ordinea de zi

Telex » Știri 23 octombrie, 10:39  

Tema poliței de asigurare obligatorie - PAD - trebuie pusă pe ordinea de zi la începutul noului mandat al Guvernului din 2025, pentru că avem multe situații excepționale cu care nu ne-am mai confruntat până acum, iar acest sistem în sine trebuie îmbunătățit, a afirmat, la un eveniment de specialitate, Florin Spătaru, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, citat de Agerpres. „Orice propunere care are legătură cu această asigurare, care vedem în acest moment, în condițiile schimbărilor climatice, este cu atât mai necesară, trebuie făcută cât mai repede, pentru că nu vorbim de bani - sumele nu sunt extraordinare, e adevărat. Oricine poate veni și spune: «Da, dar asigurarea de 20.000 euro s-ar putea să nu-mi acopere valoarea pe care o am». Foarte bine, te duci și îți faci una facultativă, dar această asigurare, cumva, cel puțin pentru începutul noului mandat al Guvernului din 2025, trebuie pusă pe ordinea de zi. De ce? Pentru că vedem că avem multe situații excepționale cu care nu ne-am mai confruntat până acum. Da, vorbim de inundații, lucruri despre care cineva poate veni să spună: «Domnule, dar n-ai știut că ești într-o zonă inundabilă?» Vreau să vă spun un lucru: eu am trăit în 2006 experiența unei inundații într-o societate în care lucram la vremea respectivă. Nu mai avusesem o inundație acolo de 100 de ani. După 2006, la fiecare 3-4 ani a intervenit acest fenomen. Trebuia să facem diguri, să începem să ne protejăm împotriva inundațiilor. Aceste fenomene extreme, greu predictibile, într-o lume, într-o societate în care schimbările climatice devin extrem de importante trebuie prevenite printr-un astfel de mecanism care într-adevăr să protejeze populația”, a spus Spătaru.

În opinia acestuia, de la momentul implementării acestei asigurări obligatorii și până în prezent „mare lucru nu s-a făcut”.

„Eu, sincer, chiar nu vreau să dau exemple, dar e posibil ca o bună parte - dacă 14% dintre cei care ar fi trebuit să încheie polițe de asigurare n-au încheiat polițe de asigurare, probabil că o bună parte dintre cei care n-au încheiat sunt chiar primarii, care nu au aceste asigurări. Dar asta ne duce la o concluzie că totuși acest sistem în sine trebuie îmbunătățit. De ce? Pentru că până la urmă, această poliță de asigurare nu este altceva decât un lucru obligatoriu pentru orice cetățean sau proprietar de locuință și atunci fac apel și la domnul prim-vicepreședinte (al ASF, Gabriel Avramescu - n. r.) și la cei de la ASF: «Haideți să gândim un mecanism prin care acest sistem, cumva, să fie facil într-o epocă digitală. (...) Sunt zeci de exemple de locuințe la care nu s-a dezbătut succesiunea și e foarte greu să se facă lucrul ăsta. Și, atunci, modalitatea prin care aceste locuințe să poată să fie asigurate, din punctul meu de vedere, așa cum plătim taxa de ecarisaj sau un serviciu prin autoritățile locale, să gândim un mecanism prin care această asigurare obligatorie să se facă, să nu mai fii legat de o persoană sau o deplasare undeva, astfel încât să fie foarte ușor”, a transmis consilierul, la masa rotundă cu tema „Ce (Cine) îi convinge pe români să nu-și asigure locuințele”..

Totodată el a ridicat și problema implicării asigurătorilor în acest proces. „Mă pot pune în situația primarului și aș spune: câți asigurători sau agenți de asigurare au venit în localitatea respectivă, știind că trebuie încheiată în fiecare an această poliță de asigurare? Au venit și au bătut la ușă și au spus «haideți să ne apucăm să facem polițe de asigurare»?. Adică, putem să discutăm la nesfârșit pe tema asta, dar cumva trebuie găsit un mecanism, inclusiv împreună cu noi, cu cei din Guvern, care să fie facil, simplu și care într-adevăr să protejeze populația”, a menționat Florin Spătaru.

În altă ordine de idei, el a dat asigurări că persoanele afectate de inundații din județele Galați și Vaslui vor fi ajutate în continuare de Guvern. „După ce se întâmplă un astfel de eveniment și după ce avem mii de case demolate, o parte din ele din paiantă construite așa cum au fost construite, putem să filosofăm foarte mult pe tema asta. Dar ceea ce a făcut Guvernul în primă instanță a fost să acorde acel ajutor de 10.000 lei, într-adevăr, cheltuieli de urgență, plus acel voucher de 15.000 lei pentru electrocasnice. Normal că în perioada următoare nu poți să lași oamenii aceia să stea în containere și în corturi pe perioada iernii și, atunci, normal că vom acționa”, a precizat fostul ministru al Economiei.

Și directorul general adjunct al PAID România, Cosmin Tudor, a atras atenția asupra faptului că, potrivit legislației din domeniu, în lipsa asigurării PAD, Guvernul își rezervă dreptul de a nu oferi ajutoare pentru reconstrucție, în caz de evenimente.

„Iată că această nuanță e foarte importantă și, dacă există bani, dacă există voință, Guvernul va putea ajuta inclusiv la această reconstrucție. În realitate, nu există stat atât de potent financiar în lumea asta care să poată permite reconstrucția locuințelor private. Sigur că dacă e vorba de o casă, două, ne permitem. Dacă e vorba de 100, încep discuții. Dacă e vorba de 1.000, discuțiile sunt și mai mari. Iată că în final ajungem cu logica la concluzia că nu sunt bani și nu vor fi niciodată pentru reconstrucția locuințelor din proprietate privată. Prioritățile statului sunt infrastructura critică, clădirile publice de importanță națională și în niciun caz asemenea reparații ale locuințelor private”, a subliniat Cosmin Tudor.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.