Consiliul Concurenței: 78% dintre procesatori participă la acordul voluntar pentru reducerea prețului laptelui
Telex » Știri 4 mai 2023
Consiliul Concurenței a anunțat că 18 dintre cei 23 de procesatori, respectiv 78%, participă la acordul voluntar temporar pentru reducerea prețului laptelui, aceștia inițiind deja renegocierea contractelor cu comercianții, potrivit datelor analizate de autoritatea de concurență, relatează Agerpres. "Este un pas important faptul că, încă din prima zi, au confirmat participarea la acord, alături de toate rețelele comerciale, 78% dintre procesatori și sunt convins că, în zilele următoare numărul acestora va crește", a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Astfel, din informațiile colectate de Consiliul Concurenței din platforma Monitorul Prețurilor reiese faptul că, în primele două zile de la intrarea în vigoare a acordului, în rafturile magazinelor există deja reduceri ale prețului laptelui românesc, atât pentru cel de 1,5% grăsime cât și pentru cel de 3,5%. Există situații în care reducerile sunt mai mici, deoarece nu s-au încheiat renegocierile contractelor între retaileri și procesatori.
"Faptul că este un acord voluntar oferă mai multă flexibilitate pentru a ține cont de situația specifică a fiecărei companii, astfel încât retailerii și procesatorii să poată aplica și reduceri mai mari de 20%, așa cum am văzut că există în unele rețele pentru anumite mărci de lapte. Cred că, în următoarele zile, vom vedea o reașezare a prețurilor, pe măsură ce se finalizează renegocierea contractelor, se epuizează stocurile existente. De asemenea, trebuie să ținem cont de faptul că în cazul în care un anumit sortiment de lapte era în promoție, deci avea prețul redus deja, nu i se va mai aplica o altă reducere", a mai spus Chirițoiu.
Potrivit sursei citate, acordul voluntar între retaileri și procesatori pentru reducerea prețului pentru laptele proaspăt de consum a fost convenit la întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă, reprezentanți ai fermierilor, ai procesatorilor din industria alimentară, ai Asociației Marilor Rețele Comerciale din România și ai Asociației Companiilor de Distribuție de Bunuri din România, pentru o perioadă de șase luni, începând cu data de 1 mai. Astfel, reducerea de cel puțin 20% a prețului la raft se va aplica laptelui de proveniență românească care costă peste 7 lei/litru, fără să fie inclus în vreo promoție, și se va împărți între retaileri (minimum 10%) și procesatori (minimum 10%).
Consiliul Concurenței s-a implicat în acțiunile de implementare a acestui acord pentru a îndruma companiile interesate să participe astfel încât să nu riște încălcarea regulilor de concurență. Astfel, acordul trebuie să se desfășoare în parametrii stabiliți: negocierile să fie bilaterale între fiecare furnizor și fiecare retailer, aceștia având posibilitatea de a aplica discount-uri de cel puțin 10%.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a transmis anterior că fermierii nu vor fi nevoiți să vândă mai ieftin laptele procesatorilor, pentru a putea fi aplicată reducerea cu cel puțin 20% a prețului la raft, însă acest lucru va fi urmărit săptămânal împreună cu cei implicați pe lanțul de producție și instituțiile responsabile.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial