Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Consiliul Concurenţei a lansat în dezbatere publică „Ghidul privind înţelegerile verticale”

Consiliul Concurenței a lansat în dezbatere publică „Ghidul privind înțelegerile verticale”

Telex » Știri 1 iulie 2020  

Consiliul Concurenței anunţă că a elaborat „Ghidul privind înțelegerile verticale” cu scopul de a veni în sprijinul companiilor care trebuie să-și evalueze singure, de la caz la caz, compatibilitatea cu normele de concurență naționale și europene a acordurilor verticale pe care doresc să le încheie. „De regulă, acordurile verticale sunt, contractele de furnizare și distribuție. Termenul «vertical» subliniază faptul că aceste contracte sunt încheiate între companii care operează la diferite niveluri ale lanțului de producție sau de distribuție. Acordurile de distribuție între producători și angrosiști/comercianții cu amănuntul reprezintă exemple tipice de acorduri verticale”, precizează instituţia, într-un comunicat.

Astfel, dacă un acord vertical conține „restricții” în ceea ce privește furnizorul sau cumpărătorul, concurența poate fi afectată. Aceste restricții pot lua mai multe forme, de exemplu, producătorul vinde doar unuia sau unui număr limitat de cumpărători (distribuție exclusivă/selectivă), ceea ce poate duce la excluderea altor cumpărători de pe piață și/sau la înțelegere între cumpărători. În mod similar, obligațiile de neconcurență care interzic distribuitorilor achiziționarea și revânzarea produselor concurente pot împiedica intrarea pe piață a noilor producători și pot consolida pozițiile pe piață ale producătorilor existenți.

„Înțelegerile verticale reprezintă încălcări frecvente ale normelor de concurență și, de aceea, vrem să ajutăm firmele să cunoască și să înțeleagă mai ușor condițiile în care pot încheia contracte de distribuție/furnizare fără a fi sancționate”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Ghidul cuprinde exemple relevante din practica Consiliul Concurenței din România și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și o serie de recomandări pentru evitarea încălcării legii.

Ghidul privind înțelegerile verticale este pus în dezbatere publică pe pagina web a instituției, www.consiliulconcurentei.ro, timp de 30 zile.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.