CNIPMMR: 75 de firme din domeniul industriilor creative vor primi finanțare nerambursabilă de până la 160.000 lei prin proiectul CREATIVE START
Numărul 40, 16-22 oct. 2018 » Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor
Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) a anunțat că, în cursa pentru obținerea finanțării prin proiectul CREATIVE START – implementat de CNIPMMR – s-au înscris peste 600 de persoane care au efectuat cursuri de formare antreprenorială, 145 dintre acestea întocmind și depunând planurile de afaceri. În urma analizării dosarelor, 75 dintre ele vor beneficia de acces la finanțare nerambursabilă de maximum 160.000 lei. Proiectul are ca scop încurajarea antreprenoriatului prin susținerea înființării de întreprinderi în industriile creative în zona Nord-Vest.
„Consiliul IMM-urilor din România pariază pe industriile creative ca domeniu de competitivitate a economiei din România. Ne bucură faptul că 51,03% din start-up-uri vor fi înființate de femei, ceea ce arată potențialul de dezvoltare și dorința de a începe o activitate antreprenorială de către femei. Pasul următor este reprezentat de crearea unui HUB la Cluj-Napoca, ce va folosi ca suport în dezvoltarea industriilor creative. Nord-Vestul țării continuă să fie un vector de dezvoltare a industriilor creative, CNIPMMR fiind alături de dezvoltarea economică a regiunii”, a declarat Florin Jianu, președinte CNIPMMR.
Industriile creative includ domenii precum: publicitate, arhitectură, artă, meșteșuguri, design, modă, film, muzică, arte ale scenei, editare (publishing), cercetare și dezvoltare, software, jocuri și jucării, TV & radio, jocuri video. Piața de profil este încă la început în România, însă, datorită potențialului imens, antreprenoriatul în aceste industrii devine din ce în ce mai ofertant.
Analiza celor 145 de planuri de afaceri depuse relevă că cei mai mulți aplicanți sunt din Cluj (46,21%), Bihor (17,93%), Satu Mare (8,97%), Maramures (9,66%), Bistrita (13,1%) și Salaj (4,14%).
Cele mai multe afaceri vor fi înființate în următoarele domenii: activități fotografice – 8,3%; activități de realizare a softului la comandă – 6,9%; alte activități recreative și distractive – 6,2%; alte forme de învățământ – 5,5%; activități de design specializat – 4,82%; activități de creație artistică – 4,82%.
În ceea ce privește repartiția pe gen, așa cum s-a menționat anterior, 51,03% dintre companii vor fi înființate de femei și 48,97% de bărbați.
De asemenea, potrivit reprezentanților CNIPMMR, toate start-up-urile nou înființate vor fi 100% digitalizate. (Al.R.)
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională