Consistență și rigoare
Numărul 10, 17-23 martie 2020 » La început a fost cuvântul...
Ca reacție la observații care privesc abateri de la regulile lingvistice și logice, nu rareori ne-a fost dat să auzim: „Conținutul contează”; „Mai importantă este ideea și nu exprimarea ei”; „Prefer consistența dialogului, nu formulele utilizate de protagoniștii dezbaterii” ș.a.m.d. Or, atunci când conținutul nu este „servit” de expresii adecvate, însăşi substanța comunicării se diminuează până la „evaporare”.
Prin urmare, un element esențial privește noțiunea de „corect” nu numai în conținut, ci și în formă. În acest context, apare, în prim plan, tema gradelor de comparație. Bunăoară, într-o dezbatere televizată unul dintre participanți a afirmat: „Aici, nu este vorba de a fi cât mai corect, ci și despre exactitate”. În afară de faptul că avem de-a face cu un pleonasm („corect” este identic ca sens, ca înțeles, cu „exact”), tocmai adjectivul „exact” arată că ori ești „corect” ori nu ești! Tot într-o emisiune TV, moderatorul s-a adresat astfel unui interlocutor: „Apreciez acribia dvs., dar și rigurozitatea”. Păi, „acribie” asta înseamnă, înainte de toate, „rigoare”. Și încă un exemplu, de această dată din presa tipărită: „Meticulozitatea este atributul oamenilor scrupuloși”. Care ar fi, însă, diferența dintre „meticulos” și „scrupulos”? Niciuna. În consecință, calitatea de a fi „corect” în scris și vorbit implică, deopotrivă, adecvarea formei la conținut și viceversa. Pentru că – nu-i așa? – gândul incorect spus e un gând pierdut. (T.B.)
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc