Constantin-Daniel Cadariu: Agenții economici au beneficii dacă acordă tichete de vacanță salariaților; mulți nu știu de această posibilitate
Telex » Știri 6 iunie 2022
Agenții economici trebuie informați că au posibilitatea legală de a emite tichete de vacanță pentru angajați, beneficiind de anumite facilități, a declarat, la o conferință de presă susținută în stațiunea Mamaia, ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, citat de Agerpres. Valoarea unui tichet de vacanță poate ajunge până la de șase ori salariul minim pe economie, putând fi o soluție pentru fidelizarea angajaților sau pentru atragerea lor către locul de muncă respectiv.
„Toți operatorii din privat pot, așa spune legea, emite tichete de vacanță, care pot merge până la de șase ori salariul minim pe economie. (...) Noi trebuie să-i încurajăm prin informații pe operatori. Au și beneficii, dacă sunt plătitori de impozit pe profit, suma e deductibilă. De asemenea, pentru suma respectivă nu plătesc dări sociale. Și poate constitui o formă, pe de o parte de a fideliza salariați dacă îi ai, sau dacă nu, de a-i atrage, făcându-le și o ofertă pentru ce înseamnă concedii”, a spus ministrul.
Potrivit acestuia, dacă într-un an prin tichetele de vacanță din sectorul bugetar au ajuns 300 milioane de euro în domeniul turismului, din sectorul privat au ajuns doar 50 milioane de euro.
„Din ce am înțeles, în ultimul an, în 2019 sau 2020, nu pot să fac precizarea exactă, dar într-unul din ani, atunci când din tichele de vacanță pentru salariații din sectorul bugetar au ajuns în domeniul turismului 300 de milioane de euro, din sectorul privat au ajuns doar 50 de milioane de euro. Aceasta este proporția. Și cu ajutorul dumneavoastră trebuie să facem cunoscut acest lucru, sunt absolut convins că mulți dintre operatori nu știu de această posibilitate. De la dumneavoastră și de la noi pot afla salariații, care pot solicita. Trebuie să fie un demers comun”, a declarat ministrul.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice