Constantin-Daniel Cadariu: Pentru mini-vacanța de 1 Mai vor fi deschise peste 100 de hoteluri pe litoral; grad de rezervare - 80%
Telex » Știri 29 aprilie 2022
Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a anunțat că pentru week-end-ul de 1 Mai vor fi deschise peste 100 de hoteluri pe litoral, fiind un grad de rezervare de peste 80% și a menționat că, până la acest moment, Administrația Națională Apele Române „și-a făcut treaba”, a curățat plajele și le-a predat operatorilor economici pentru a le amenaja, informează Agerpres. „Ne referim, mă gândesc, în prima etapă, la mini-vacanța de 1 Mai. Din informațiile pe care le avem până la acest moment, vor fi deschise undeva peste 100 de hoteluri de pe litoral, cu acest prilej. Tot la nivel de sfârșit de săptămână trecută, informațiile spuneau că va fi un grad sau există un grad de rezervare de peste 80% în momentul de față și ceva mai mare în Costinești. Deci, din punctul acesta de vedere, lucrurile stau bine. Din punctul de vedere al autorităților, s-a și făcut public acest lucru, cei de la Apele Române și-au făcut treaba. Până la acest moment, au curățat plajele, le-au predat către operatorii economici pentru ca aceștia să aibă posibilitatea să le amenajeze și pentru data de 1 Mai”, a precizat ministrul, după ședința de Guvern, întrebat în legătură cu pregătirile pentru deschiderea sezonului estival.
Referitor la acordarea tichetelor de vacanță, el a spus că există posibilitatea ca pentru vacanța de 1 Mai să fie utilizate tichetele din 2019 și 2020 care nu au fost folosite până acum. „În ceea ce privește problematica tichetelor de vacanță și probabil ne referim la tichetele de vacanță pentru salariații din sectorul bugetar, noi am adoptat în decembrie ordonanța de urgență, ea a stat la baza întocmirii bugetelor tuturor instituțiilor pentru a-și putea prinde sumele necesare. Acum nu e mai puțin adevărat că, fiind atât de multe instituții, aproape toate dintre ele au trebuit să facă achiziții publice la început de an. Din evidența de săptămâna trecută reieșea faptul că aproximativ 97 de milioane de lei deja au ajuns în conturile beneficiarilor. E o sumă modică față de totalul care ar fi trebuit să ajungă. Pe de altă parte, pentru această perioadă și pentru începutul de sezon, mă refer la mini-vacanța de 1 Mai, mai există și acele tichete nefolosite din anul 2019, anul 2020, care pot fi folosite oricum doar până la sfârșitul lunii iunie și atunci e un sprijin suplimentar”, a adăugat ministrul Turismului.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial