Construcția canalului între Marea Neagră și Marea Marmara va începe în iunie
Numărul 21-22, 2-15 iun. 2021 » Roza vânturilor
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că lucrările de construcție la un canal destinat să facă legătura între Marea Neagră și Marea Marmara, un uriaș proiect cu o valoare de mai multe miliarde de dolari, vor începe în luna iunie, chiar dacă pandemia continuă să afecteze economia turcă, transmite Bloomberg, preluată de Agerpres. Anunțul făcut zilele trecute de președintele Erdogan vine după un deceniu de când a lansat acest „proiect nebunesc” privind un canal navigabil cu o lungime de 45 de kilometri care să reducă presiunile asupra Strâmtorii Bosfor. Într-un raport guvernamental publicat în 2019, prețul estimativ al canalului era de 75 miliarde de lire (13 miliarde de dolari la acea dată).
Canalul între Marea Neagră și Marea Marmara ar urma să dea naștere unui nou oraș cu o jumătate de milion de locuitori, iar mai multe poduri vor face legătura între cele două maluri. „Vom pune fundația la Canal Istanbul la finele lunii iunie”, a spus președintele Turciei cu prilejul unei ceremonii de aniversare a cuceririi Constantinopolului de către otomani în 1453. „Vom construi două orașe pe cele două maluri ale Canal Istanbul. Grație acestor orașe, frumusețea și importanța strategică a Istanbulului vor crește”, a adăugat liderul turc.
Canalul Istanbul ar urma să înceapă în districtul Kucukcekmece de lângă Marea Marmara, unde există deja un lac interior, se va îndrepta spre rezervorul Sazlidere, după care se va termina la Marea Neagră, la nord de localitatea Durusu. Cu o adâncime de 25 de metri și o lățime de 400 de metri, noul canal ar urma să fie integrat cu noi porturi și centre logistice, urmând a include și trei tuneluri subterane pentru autovehicule.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice