Consultare publică la nivel european: părțile interesate pot să prezinte observații referitoare la proiectul de orientări privind acordurile de sustenabilitate din agricultură
Telex » Știri 11 ianuarie 2023
Comisia Europeană a lansat o consultare publică prin care invită toate părțile interesate să prezinte observații cu privire la proiectul său de propunere de orientări privind modul de elaborare a acordurilor de sustenabilitate din domeniul agriculturii, utilizând noua excludere de la aplicarea normelor UE în materie de concurență, informează un comunicat al Executivului comunitar, citat de Agerpres. În contextul reformei politicii agricole comune pentru perioada 2023-2027, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au adoptat în 2021 o nouă excludere de la aplicarea normelor în materie de concurență pentru produsele agricole.
Noua excludere este prevăzută în Regulamentul 2021/2117, care a modificat articolul 210a din Regulamentul OCP. Dispoziția prevede că acordurile care vizează atingerea unui set de obiective de sustenabilitate prin aplicarea unor standarde mai ridicate decât cele obligatorii prevăzute de dreptul UE și/sau de dreptul național sunt permise cu condiția ca orice restrângere a concurenței care rezultă din astfel de acorduri să fie indispensabilă pentru atingerea obiectivelor în cauză.
Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au solicitat Comisiei Europene să emită orientări privind aplicarea acestei excluderi.
"Tranziția către o producție agricolă mai rezilientă și mai sustenabilă necesită o cooperare consolidată între actorii din cadrul întregului lanț de aprovizionare, asigurând faptul că fermierii obțin profituri economice echitabile pentru eforturile lor de a asigura un nivel mai sustenabil al producției decât cel care este obligatoriu în prezent. Sperăm că fermierii, împreună cu alți actori ai lanțului de aprovizionare, vor utiliza această excludere atunci când își vor elabora acordurile de sustenabilitate", a declarat comisarul pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski.
Proiectul de orientări urmărește să clarifice modul în care operatorii care își desfășoară activitatea în sectorul agroalimentar pot elabora inițiative comune în materie de sustenabilitate.
Orientările revizuite definesc domeniul de aplicare a excluderii. Excluderea se referă numai la acordurile încheiate de producătorii agricoli, fie între ei, fie cu alți actori care își desfășoară activitatea de-a lungul lanțului agroalimentar, cum ar fi întreprinderile care furnizează materii prime pentru producția, distribuția, transportul sau ambalarea produsului. Acordurile încheiate numai între operatorii din cadrul lanțului de aprovizionare agroalimentar, care nu includ producătorii agricoli, nu pot beneficia de excludere, chiar și atunci când acordul se referă la un produs agricol.
De asemenea, orientările definesc obiectivele de sustenabilitate eligibile. Orientările clarifică domeniul de aplicare a obiectivelor de sustenabilitate care pot fi urmărite prin acorduri. Aceste obiective sunt prevăzute la articolul 210a din Regulamentul OCP și pot fi împărțite în trei categorii: protecția mediului, reducerea utilizării pesticidelor și a rezistenței la antimicrobiene și sănătatea și bunăstarea animalelor. De exemplu, orientările clarifică faptul că obiectivul de protecție a mediului include acordurile de protejare a solului și de îmbunătățire a rezistenței solului la eroziune, pentru a spori biodiversitatea acestuia sau pentru a îmbunătăți compoziția acestuia.
În plus, orientările stabilesc cerințe pentru standardele de sustenabilitate. Pentru a beneficia de excludere, părțile trebuie să convină asupra adoptării unui standard de sustenabilitate care să fie mai ridicat decât standardele obligatorii în temeiul legislației UE sau al legislației naționale. Deși orientările nu stabilesc un nivel minim al îmbunătățirii care trebuie obținut de părți în comparație cu standardele obligatorii, acestea clarifică faptul că evaluarea caracterului indispensabil al acestei îmbunătățiri va trebui să țină seama de nivelul restrângerilor. De asemenea, acestea clarifică faptul că, în cazul în care nu există un standard obligatoriu, un acord privind sustenabilitatea care adoptă un astfel de standard poate intra în continuare sub incidența excluderii, cu condiția ca acordul să urmărească unul dintre obiectivele de sustenabilitate prevăzute la articolul 210a.
După ce va primi observațiile părților interesate cu privire la proiectul de orientări, Comisia le va analiza și va aduce orice modificări necesare orientărilor, pentru ca acestea să fie disponibile până la 8 decembrie 2023. În plus, Comisia intenționează să organizeze în iunie 2023 un atelier cu participanții la această consultare publică pentru a discuta mai în detaliu despre proiectul de text și pentru a aborda orice aspecte nesoluționate.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial