Consumatorii și întreprinderile vor face economii datorită noilor norme ale UE privind plățile transfrontaliere

Consumatorii și întreprinderile vor face economii datorită noilor norme ale UE privind plățile transfrontaliere

Numărul 48-49, 17 dec. 2019 - 13 ian. 2020  »  Direct de la sursă

Din 16 decembrie, consumatorii și întreprinderile din statele membre care nu fac parte din zona euro vor beneficia de plăți transfrontaliere în euro mai ieftine, a anunţat Comisia Europeană (CE). Astfel, potrivit unui comunicat al Executivului comunitar, noile norme ale UE vor asigura faptul că pentru toate plățile transfrontaliere în euro efectuate în statele membre care nu fac parte din zona euro – România, Bulgaria, Croația, Cehia, Danemarca, Ungaria, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Polonia, și Suedia – se vor percepe aceleași comisioane ca cele aplicate plăților interne. De exemplu, un consumator român care decide să trimită euro în străinătate va plăti, de acum înainte, același comision ca în cazul unui virament efectuat în lei în România. „Altfel spus, pentru plățile transfrontaliere în euro se vor percepe comisioane foarte mici sau chiar comisioane zero”, se menţionează în comunicat.

„Datorită acestor noi norme, toți cetățenii noștri și, de asemenea, toate societățile noastre vor putea să efectueze plăți transfrontaliere în euro ieftine, ceea ce reprezintă un exemplu elocvent și concret al avantajelor reale pe care piața unică le poate oferi consumatorilor europeni. De exemplu, o familie din România, care dorește să trimită bani în euro copilului care participă la un schimb Erasmus la Paris, nu va mai fi nevoită să suporte costuri suplimentare, deoarece de acum înainte va plăti același comision ca în cazul unei tranzacții interne în România”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreședintele executiv responsabil cu o economie în serviciul cetățenilor. 

CE va monitoriza îndeaproape aplicarea acestor norme și va colabora strâns cu autoritățile naționale competente pentru a se asigura că normele în cauză sunt corect puse în aplicare. 

Aceste norme, astfel cum sunt prevăzute în Regulamentul (UE) 2019/518, se înscriu în cadrul eforturilor pe care Comisia le depune în prezent pentru a oferi consumatorilor un acces îmbunătățit și mai ieftin la serviciile financiare, astfel cum se menționează în Planul de acțiune privind serviciile financiare pentru consumatori, prezentat în martie 2017. În etapa următoare, în aprilie 2020, se vor aplica dispoziții suplimentare care vor permite consumatorilor din UE să compare comisioanele de conversie monetară atunci când plătesc cu cardul în altă monedă a UE.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.