Consumul de electricitate a crescut în ianuarie cu 4,4%
Telex » Știri
13 martie 2017
Consumul de energie electrică din România a crescut în ianuarie cu 4,4% faţă de aceeaşi lună din 2016, până la 5,04 terawatt-oră (TWh), arată datele publicate astăzi de Institutul Naţionale de Statistică (INS). Statisticile oficiale arată că, în ianuarie, doar firmele şi-au mărit consumul de energie electrică, în timp ce autorităţile locale au făcut economii la iluminatul public, iar consumul populaţiei a scăzut.
"Consumul final de energie electrică în această perioadă, a fost de 5.036,6 milioane kWh, cu 4,4% mai mare faţă de perioada corespunzătoare a anului 2016; iluminatul public a înregistrat o scădere cu 4,6%, iar consumul populaţiei a scăzut cu 1,7%", se precizează în comunicatul INS.
Cererea de electricitate din partea companiilor a fost singura care a tras în sus piaţa, cu un consum total de 3,83 TWh în ianuarie, cu 6,5% mai mare comparativ cu ianuarie 2016. Consumul de energie electrică al populaţei a scăzut în ianuarie cu 1,7%, până la 1,14 TWh, iar consumul pentru iluminat public s-a redus cu 4,6%, până la 0,06 TWh.
Exporturile de electricitate ale României au scăzut în ianuarie cu 15,4% faţă de ianuarie 2016, la 0,74 TWh.
Producţia de energie electrică a fost, în ianuarie, de 6,46 TWh, în creştere cu 3,4% faţă de prima lună a anului trecut.
(Sursa: News.ro)
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale