Consumul de energie electrică în economie, în creștere cu 3% în primele două luni

Consumul de energie electrică în economie, în creștere cu 3% în primele două luni

Numărul 15, 17-23 apr. 2024  »  Breviar statistic

Consumul final de energie electrică în primele două luni din 2024 a fost de 8,616 miliarde kWh, cu 1,7% mai mare față de perioada similară din 2023, în timp ce producția internă a însumat 2,971 milioane de tep, în scădere cu 23.000 tep (-0,8%), potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), citate de Agerpres. Consumul final de energie electrică în economie a crescut cu 3%, iluminatul public a înregistrat un avans de 12%, iar consumul populației a scăzut cu 2,6%.

În perioada 1 ianuarie - 29 februarie 2024, resursele de energie primară au crescut cu 1,5%, iar cele de energie electrică au rămas constante, față de perioada similară a anului trecut. Principalele resurse de energie primară au totalizat 5,201 milioane de tone echivalent petrol (tep), în creștere cu 78.400 tep față de perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2023.

Producția internă a însumat 2,971 milioane de tep, în scădere cu 23.000 tep (-0,8%) față de perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2023, iar importul a fost de 2,230 milioane de tep, în creștere cu 101.400 tep (+4,8%).

În această perioadă, resursele de energie electrică au fost de 11,721 miliarde de kWh, în creștere cu 3,7 milioane kWh față de perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2023.

Producția din termocentrale a fost de 3,700 miliarde kWh, în scădere cu 108,9 milioane kWh (-2,9%). Producția din hidrocentrale a fost de 2,959 miliarde kWh, în scădere cu 12,4 milioane kWh (-0,4%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 1,980 miliarde kWh, în creștere cu 16,5 milioane kWh (+0,8%).

Producția din centralele electrice eoliene, în perioada 1 ianuarie - 29 februarie 2024, a fost de 1,552 miliarde de kWh, în scădere cu 277,4 milioane kWh față de perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2023, iar energia solară produsă în instalații fotovoltaice în această perioadă a fost de 245,6 milioane kWh, în creștere cu 78,8 milioane kWh față de perioada 1 ianuarie -28 februarie 2023.

Exportul de energie electrică a fost de 2,050 miliarde de kWh, în scădere cu 126,2 milioane kWh. Consumul propriu tehnologic în rețele și stații a fost de 1,055 miliarde de kWh, în scădere cu 18,1 milioane kWh.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.