Contrabanda cu ţigarete a atins un minim istoric în 2020

Contrabanda cu țigarete a atins un minim istoric în 2020

Telex » Știri 21 decembrie 2020  

Piaţa neagră a ţigaretelor din România se situează în 2020 la o medie anuală de 9,4% din totalul consumului, cel mai mic nivel din ultimii 12 ani, în condiţiile în care media înregistrată în 2019 a fost de aproape 14%, arată datele companiei Novel Research, citate de Agerpres. „Pe parcursul anului 2020 piaţa neagră a scăzut în aproape toate regiunile ţării, comparativ cu 2019. Regiunea nord-est continuă şi în acest an să fie cea mai afectată de comerţul ilegal, deşi se află în scădere cu 8,3 puncte procentuale, până la 24,7%. Scăderi semnificative se înregistrează şi în sud vest (10,8 p.p. până la 10,7%), vest (10,6 p.p. până la 8,9%) şi sud-est (6,1 p.p. până la 4,7%). Din punct de vedere al provenienţei produselor de pe piaţa neagră, ponderea «cheap whites» scade cu 8,5 p.p. în 2020 faţă de 2019, până la 46,2%, Moldova şi Serbia rămân relativ constante faţă de anul precedent cu 15,7% respectiv 0,5%, iar Ucraina scade cu 6,4 p.p. până la 5,2%. În schimb, ponderea produselor provenite din Duty Free creşte cu 9,9 p.p. până la 18%”, a declarat Marian Marcu, directorul general al Novel Research.

„Acest nivel anual al pieţei negre, sub 10%, trebuie să devină un punct de reper pentru obiectivele de reducere a contrabandei cu ţigarete, stabilite de Vama Română pentru anii următori. Este îmbucurător că la finalul acestui an foarte dificil, studiul Novel notează cel mai scăzut nivel al comerţului ilegal cu ţigarete din ultimii 12 ani. La obţinerea acestui rezultat au contribuit şi lucrătorii vamali care şi-au făcut datoria în toate punctele vamale din România. Vom continua eforturile şi acţiunile desfăşurate în parteneriat cu autorităţile abilitate în combaterea contrabandei, precum şi cu mediul de afaceri, astfel încât acest nivel al pieţei negre să se menţină pe termen lung”, a declarat directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor, Marcel Simion Mutescu.

„În regiunile de lângă graniţe, ţigaretele sunt cele mai traficate produse. În consecinţă, poliţiştii de frontieră se află în prima linie pentru combaterea acestui fenomen care aduce prejudicii majore bugetului statului şi alimentează crima organizată. În primele 11 luni ale anului 2020, au fost reţinute aproximativ 4.000.000 pachete ţigări, cu o valoare de aproximativ 50.000.000 lei şi au fost identificate şi destructurate şapte grupuri organizate în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări, în care au fost implicate 36 de persoane”, a declarat şeful Poliţiei de Frontieră, chestor principal de poliţie Liviu Bute.

Anul trecut, companiile de tutun au virat la bugetul statului circa 3,6 miliarde de euro.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.