Contracte de aproape 3,5 miliarde de lei pentru trei obiective de infrastructură rutieră
Telex » Știri 21 septembrie 2023
Trei contracte în valoare de aproape 3,5 miliarde de lei, fără TVA, pentru obiective de infrastructură rutieră în lungime de aproape 65 de kilometri, au fost parafate, miercuri, la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), informează Agerpres. Un prim contract se referă la construcția tronsonului 4 al Autostrăzii Sibiu - Făgăraș, în lungime de 16,26 km și drumul de legătură cu DN1 (5,6 km). Câștigătorul contractului pentru proiectarea și execuția tronsonului 4 Sâmbăta de Sus - municipiul Făgăraș și Drum de legătură cu DN1 al Autostrăzii Sibiu - Făgăraș a fost anunțat pe data de 5 mai 2023.
Contractul are o valoare de 1,19 miliarde de lei (fără TVA) și prevede proiectarea și execuția celor 16,26 km ai acestui tronson în termen de 48 de luni, din care 12 luni perioadă de proiectare și 36 de luni perioadă de execuție a lucrărilor.
Sectorul de Autostradă Sibiu - Făgăraș va asigura legătura pe un drum de mare viteză pe intercoridorul Moldova - Transilvania. Drumul de legătură cu DN1 are o lungime de 5,6 km.
Al doilea contract este cel care vizează construcția secțiunii Leghin - Târgu Neamț (30 km), parte din Autostrada A8 - Autostrada Unirii. Valoarea contractului este 1,56 miliarde de lei, fără TVA.
Constructorul trebuie să finalizeze lucrările, finanțate prin PNRR, în termen de 30 de luni, din care șase luni perioada de proiectare și 24 de luni perioada de execuție a lucrărilor, pentru cei 29,91 km ai acestei secțiuni (Leghin - Târgu Neamț) care face parte din A8 (Târgu Mureș - Târgu Neamț - Iași- Ungheni).
Autostrada Târgu Mureș - Târgu Neamț (211,1 km), parte a A8, este împărțită în 3 secțiuni, astfel: Secțiunea Târgu Mureș - Miercurea Nirajului (24,4 km) - finanțare PNRR, Secțiunea Miercurea Nirajului - Leghin (156,8 km) - finanțare PT și Secțiunea Leghin - Târgu Neamț (29,9 km) - finanțare PNRR.
Autostrada Unirii A8 va avea o lungime de peste 304 km (de la Târgu Mureș la Ungheni) și va asigura legătura cu Republica Moldova prin noul pod peste Prut de la Ungheni, pentru a cărui proiectare și execuție a fost deja lansată licitația.
Cel de-al treilea contract parafat este pentru Lotul 1 al Autostrăzii A0 Nord, în lungime totală de 17,5 km, ce va fi construit la un preț 815.075.249,74 lei, fără TVA. Durata contractului este de 34 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare și 22 luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor este de 10 ani.
În cadrul contractului sunt prevăzute 10 structuri dintre care 2 pasaje de o complexitate tehnică ridicată, având o lungime de 733 metri (pasaj pe Autostrada de Centură peste CF101 București - Pitești DN7), respectiv 650 metri (pasaj pe Autostrada de Centură peste râul Colentina, CF 300 București - Ploiești și CF Mogoșoaia - Buftea).
Traseul Autostrăzii de Centură București Nord - Lotul 1 se desfășoară pe teritoriul județului Ilfov, între DJ 601A (Dragomirești Vale - Bâcu) și DN 1 în dreptul localității Corbeanca.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național