Contribuabilii care nu și-au încasat la timp creanțele comerciale de la instituții ale statului vor fi protejați de executarea silită
Numărul 33, 15-21 noiembrie 2016 » Direct de la sursă
Prin art. 230 din Codul de procedură fiscală a fost reglementată o procedură specială de executare silită aplicabilă doar contribuabililor care, concomitent cu obligațiile fiscale pe care le au de plătit statului, dețin și creanțe asupra statului, concretizate în sume certe, lichide și exigibile pe care le au de încasat de la instituții sau autorități publice.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează că, pentru a asigura o bună implementare a acestei noi reguli, propune aprobarea unui ordin de procedură prin care contribuabilii care nu și-au putut încasa la timp creanțele comerciale de la instituții sau autorități ale statului vor fi protejați de măsurile de executare pe care tot statul, prin administrația fiscală, le putea lua asupra lor, cu toate că neplata obligațiilor fiscale ale acestora a fost determinată tocmai de neîncasarea la termen a acestor creanțe de la alte instituții ale statului. „Noua procedură limitează practic aplicarea executării silite, în limita creanței pe care contribuabilul o are de încasat de la o instituție sau autoritate a statului, la poprirea pe care administrația fiscală o înființează la acea instituție sau autoritate publică debitoare în raport cu contribuabilul. Astfel rezultă că, în această situație, Fiscul suspendă celelalte măsuri de executare (poprirea conturilor bancare, sechestrarea bunurilor sau poprirea altor terți debitori ai contribuabilului) până la încasarea creanțelor sale de la instituțiile debitoare, asigurându-se, astfel, o echitate deplină în raportul Fiscului cu contribuabilul”, se precizează într-un comunicat al ANAF.
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane